Autostradă cu gropi și petice, recepționată. Garanția de milioane de euro a fost returnată constructorului

Data publicării:
02576872 211815 1

Plină de petice, cu gropi și fisuri ”rezolvate” prin peticire în loc de frezarea asfaltului și așternarea unui strat nou, autostrada Arad Timișoara a avut recepția finală, miercuri. Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), recepția a fost făcută pentru sectorul km 12 – km 44 al autostrăzii.

Potrivit prevederilor legale, garanția de bună execuție, egală cu 10% din valoarea contractului, în cazul de față 48 milioane lei, se restituie în două părți egale. Prima parte, de 5%, se returnează constructorului la momentul recepției lucrărilor. A doua parte se returnează la recepția finală, după expirarea perioadei de garanție, în cazul de față de doi ani. Aceasta înseamnă că asocierea constructoare italo-spaniolă Astaldi-FCC și-a primit de la companie ultimii cinci milioane de euro din garanția de bună execuție.

Care sunt problemele autostrăzii

Lucrările efectuate au fost de slabă calitate, spune un oficial al CNADNR, sub protecția anonimatului. Deschiderea traficului a avut loc în data de 17 decembrie 2011, în condițiile în care o bună parte a lucrărilor de asfaltare au fost făcute chiar în luna respectivă, în pofida temperatrurilor negative ce au coborât până la minus 2 grade Cesius (vezi foto). Potrivit normelor, asfaltul nu poate fi turnat la mai puțin de 10 grade Celsius.

O expertiză efectuată la încheierea lucrărilor a arătat grosimi necorespunzătoare ale stratului de asfalt. ”Expertiza a arătat că autostrada are probleme de calitate, grosimi necorespunzătoare ale straturilor de mixtură”, spune oficialul indicat.

La nici un an de la deschiderea traficului au și apărut problemele. În toamna lui 2012, la nouă luni după deschiderea circulației, au apărut noi șantiere și au fost introduse restricții de viteză de 80 de kilometri la oră, ca pe drumurile județene. În nu mai pțin de 15 puncte a devenit necesară înlocuirea asfaltului. "Prezintă pericol pentru circulație (....) șoferii care circulă cu viteza mare, la denivelări pot pierde controlul și lovesc parapetul”, spunea în toamna anului 2012 Teodor Tudor, șef birou Poliție Autostrăzi Vest.

Pe lângă denivelări, asfaltul s-a surpat la îmbinările unor podețe din cauza infiltrațiilor de apă.

Nici acum lucrurile nu stau mai bine. La o săptămână după recepția finală se fac lucrări de asfaltare. Marți, centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că se fac lucrări de asfaltare pe o bandă de circulație a sensului de mers Arad – Timişoara.

Pentru soluționarea aspectelor sesizate firmele Astaldi și FCC trebuiau să frezeze patru centimetri din stratul rutier și să îl aștearnă din nou. Deoarece au considerat că este prea scump, cele două firme, sub privirile îngăduitoare ale CNADNR, au preferat să pună petice. ”Au fost încălcate prevederile HG 273, regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții” , afirmă oficialul CNADNR.

O altă ilegalitate a fost numirea directorului general al Direcției Regionale Timișoara la cârma comisiei de recepție. Ilegalitatea constă în faptul că în calitate de beneficiar al lucrării DRDP Timișoara nu putea participa în comisie. Mai mult direcția Timișoara a avut și calitatea de consultant al lucrării, după ce CNADNR a reziliat contractul semnat cu firma Consitrans pentru consultanță.

Contractul autostrăzii figurează într-o listă de șase autostrăzi cu probleme care a fost prezentată în luna iunie de către Digi24.ro. Cele șase autostrăzi au fost deschise traficului fără a avea făcută recepția finală la încheierea perioadei de garanție și în pofida problemelor de calitate. În cazul autostrăzii Timișoara-Arad recepția la încheierea lucrărilor a avut loc la data de 8 august 2013, iar recepția finală, la expirarea garanției, trebuia făcută până la data de 8 august 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri