Autostrada în paragină Suplacu de Barcău – Borș a fost luată la puricat de către Inspecția de Stat în Construcții

Data publicării:
autostr 1

Inspecția de Stat în Construcții (ISC) a depistat numeroase nereguli în urma unui control efectuat luna trecută pe șantierul autostrăzii Suplacu de Barcău-Borș. La două zile după încheierea controlului, în data de 29 iunie 2016, conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) avea doar cuvinte de laudă. "Stadiul acestui proiect era oarecum în moarte clinică (la venirea sa la cârma companiei – n.red.)”, spunea, aflat în vizită pe șantierul lucrărilor, Cătălin Homor, șeful CNADNR. ”În consecință, ne-am mobilizat, în numeroase ședințe cu respectivii. Putem spune că este un succes că acest proiect a început să se miște", afirma directorul CNADNR.

Inspecția în Construcții, mai puțin mulțumită

Nicio referire însă la controlul tocmai încheiat. ”În urma controlului efectuat în șantier de către reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții Bihor în perioada 23-27 iunie 2016 în cazul a trei structuri s-au constat următoarele: expertizele tehnice efectuate sunt incomplete, nu s-au efectuat lucrări de conservare și remediere după elaborarea expertizelor tehnice până în prezent, deși au fost recomandate prin expertize tehbnice”, menționează ISC concluziile verificărilor.

Expertizele la care se face referire au fost întocmite în perioada 2014-2015. Acestea au arătat existența a numeroase neconformități și au cuprins recomandări pentru remedierea acestora.

”În cazul structurilor: fisuri apărute la elementele componente ale structurilor, coroziunea armăturilor aflată în așteptare, structuri cu fundații directe la care fundațiile sunt în terenuri unde a stagnat apa, armături secționate în urma actelor de vandalism, apă acumulată în interiorul elevațiilor pilelor, etc. În cazul terasamentelor, ravene preponderent transversale, băltiri ale apei pluviale, fenomene de instabilitate, fisuri de șanturi, colmatarea sau distrugerea parțială a unor tronsoane de șanțuri, rupturi la capetele elementelor de consolidare etc”, enumeră ISC problemele depistate.

Lucrările efectuate au suferit degradări din cauza faptului că nu au fost protejate împotriva intemperiilor, distrugerilor și furturilor, după ce CNADNR i-a reziliat în 2013 firmei Bechtel contractul de execuție.

Materialele cumpărate, dar nefolosite, bune de aruncat

În pofida recomandărilor adresate CNADNR, situația nu fost remediată la trei poduri și viaducte. Au fost găsite materiale în stoc, precum fier, balast, piatră spartă, grinzi achiziționate în urmă cu 4-6 ani care prezintă diferite degradări, spun inspectorii.

Acum aceștia cer refacerea expertizei tehnice de către un expert tehnic atestat, analiza urmând să conțină ”elemente punctuale necesare reluării lucrărilor pentru fiecare structură în parte”. ISC cere și remedierea defectelor pe baza unui proiect detaliat de execuție a lucrărilor de conservare și remediere a degradărilor. Reluarea lucrărilor se va face doar pe baza unui proces verbal de recepție calitativă, iar materialele în stoc se vor folosi doar dacă și-au menținut caracteristicile inițiale.

Care este noul calendar al lucrărilor

Cerințele ISC vor întârzia semnificativ lucrările. Nu este făcută organizarea de șantier, lipsesc proiectele tehnice pentru toate cele trei structuri menționate de către ISC. Proiectele pot fi făcute doar după realizarea expertizei, iar autorul acesteia ar putea fi selectat prin licitație, spune un specialist care cunoaște proiectul. Condițiile necesare demarării lucrărilor ar putea fi îndeplinite de abia în toamna acestui an, moment la care însă apar ploile și frigul. Cel mai probabil lucrările vor fi reluate în martie 2017 și vor dura trei ani, spune inginerul de drumuri. În acest an, în cel mai bun caz se va putea așterne asfalt pe zece kilometri din autostradă pe care acum există balast. Aceasta nu va ajuta automobiliștii, ci eventual doar Guvernul, dacă acesta va dori să taie panglici, mai spune specialistul menționat.  

ISC mai menționează că nu se poate spune că a oprit lucrările în urma neregulilor constatate deoarece, la momentul efectuării controlului, acestea nici nu erau începute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate