Video Avertisment de la BNR privind costul pensiilor speciale: „Sunt o cheltuială bugetară insuportabilă”

Data actualizării: Data publicării:
sediul bnr
Banca Națională a României. Foto: Profimedia Images

Avertisment de la BNR în privința pensiilor speciale. Acestea sunt o cheltuială nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă. În 2-3 ani am putea ajunge să alocăm către plata unor astfel de pensii circa 1,5% din Produsul Intern Brut, adică aproape de două ori mai mult decât în prezent.

Guvernul a adoptat la finalul anului trecut un proiect de lege care include reforma pensiilor speciale. Aceasta își propune ca nicio pensie de serviciu să nu mai depăşească salariul primit în perioada activă, dar nu respectă angajamentul inițial de a respecta principiul contributivității. Parlamentul va decide, însă, forma finală a legii.

Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate din BNR: „Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că le putem numi și pensii de recunoștință sau contribuții de recunoștință, dar nu le numim pensii speciale. Tot aia sunt, că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toți ceilalți muritori: durata de cotizație, vârsta de pensionare și modul de calcul al pensiei.

Dacă anul acesta vorbim despre 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în 2-3 ani am putea să ajungem la 1,5%. Acestea sunt o cheltuială bugetară, nu numai inacceptabilă, ci și insuportabilă, nesustenabilă”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India