Avertismentul petroliştilor: Peste 10 ani, fără descoperiri noi, România nu va mai avea petrol

Data publicării:
sonda petrol getty

Pentru că Guvernul nu a vrut să elimine taxa pe stâlp din codul fiscal, ce se aplica de anul viitor, petroliştii au amânat şi ei negocierile în legătură cu modificarea redevenţelor. Acestea ar fi trebuit schimbate încă de anul trecut, dar varianta luată în calcul de petrolişti este departe de cea dorită de guvernanţi.

Artur Stratan, preşedinte la Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră: „Nu o menţinere a redevenţelor la nivelul actual, ci chiar o reducere a lor. Nu ne dorim să mai fim în continuare puşculiţa bugetară a Guvernului”.

Acum, România aplică printre cele mai mici redevenţe din lume din extracţia hidrocarburilor. Companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc statului între 3,5 şi 13,5 la sută din producţie, în funcţie de cât de bogate sunt zăcămintele. Cum acestea sunt în mare parte epuizate, redevenţele care ajung la stat sunt mai apropiate de valoarea minimă.

Pe de altă parte, în ţări mari producătoare de petrol - cum ar fi Venezuela, Rusia sau Nigeria -, companiile petroliere trebuie să dea înapoi statului până la o treime din valoarea producţiei.

Creşterea din ultimii ani a veniturilor încasate de statul român nu vine dintr-o majorare a redevenţelor, ci din scumpirea gazelor naturale. Statul a stabilit un calendar de majorare a preţului gazelor plătit de consumatori şi, automat, taxarea s-a aplicat la o valoare mai mare a resurselor.

Petroliştii cer şi eliminarea taxei de 0,5% pe veniturile obţinute din ţiţei şi de 60% pentru profiturile obţinute din liberalizarea pieţei gazelor. Ei spun că fără o relaxare fiscală, industria nu va mai avea resurse să caute zăcăminte noi.

Artur Stratan: „Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt astăzi, România nu va putea produce din zăcămintele pe care le are mai mult de 10 ani de acum înainte”.

România are în acest moment 240 de zăcăminte de ţiţei, iar 90% dintre acestea sunt mai vechi de 40 de ani. Ceea ce înseamnă că fără investiţii de acest fel, producţia ar putea să scadă cu 10% în fiecare an.

Cu 30% au scăzut investiţiile în industria petrolieră anul acesta, odată cu scăderea preţului la barilul de ţiţei sub 50 de dolari.

  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri