Avertismentul producătorilor auto germani în legătură cu tarifele vamale pe care Trump vrea să le impună

Data publicării:
Press conference after the automobile summit of the Bavarian state government.
Hildegard Mueller, președinta VDA Foto: Profimedia

Planurile preşedintelui american Donald Trump privind impunerea unor noi tarife vamale ar putea duce la creşterea preţurilor automobilelor pentru consumatorii americani şi ar afecta producătorii auto globali, a avertizat marţi influenta industrie auto germană, în timp ce acţiunile companiilor auto au scăzut pe fondul perspectivelor unor taxe de import mai mari în SUA, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Hildegard Mueller, preşedinta Asociaţiei Auto Germane (VDA), a declarat într-o conferinţă de presă anuală că tarifele lui Donald Trump ar alimenta inflaţia în SUA.

„Donald Trump a promis în campania sa electorală să reducă inflaţia. În acest sens, sperăm la discuţii suplimentare pe acest subiect,” a spus Mueller.

Trump, care a preluat funcţia luni, nu a implementat imediat gama largă de tarife pe care le-a promis, dar a declarat că acestea rămân o opţiune şi a indicat că tarife de 25% asupra importurilor din Canada şi Mexic ar putea fi impuse încă de la 1 februarie.

În trecut, Trump a folosit ameninţarea tarifelor pentru a determina producătorii auto să mute o parte mai mare din producţie în Statele Unite.

Producătorii auto globali fabrică maşini în Mexic pentru a le vinde în SUA, iar Mexicul reprezintă o parte integrantă a lanţului de aprovizionare pentru producţia auto americană.

Furnizori majori precum Bosch şi Continental au lucrat pentru a-şi adapta producţia şi a reduce impactul, însă tarifele americane asupra importurilor auto din Mexic ar afecta producătorii şi furnizorii auto din SUA, Europa, Japonia şi Coreea de Sud.

În Asia, ameninţarea continuă a tarifelor americane a afectat acţiunile companiilor Honda, Mazda, Hyundai şi Kia, care produc vehicule în Mexic.

În Europa, acţiunile Volkswagen şi Stellantis, care sunt deosebit de vulnerabile la tarifele asupra producţiei din Mexic, au scăzut cu 0,8%, respectiv 1,3%.

Volkswagen, al doilea cel mai mare producător auto din lume, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la impactul economic negativ pe care tarifele propuse de administraţia SUA le-ar avea asupra consumatorilor americani şi a industriei auto internaţionale.

Compania a subliniat investiţii planificate ce depăşesc 10 miliarde de dolari în SUA, împărţite între uzina sa din Chattanooga şi un parteneriat cu Rivian.

Producătorii auto au negociat cu echipa lui Trump înainte de inaugurarea sa, în speranţa de a evita impunerea tarifelor.

Preşedintele Stellantis, John Elkann, a petrecut patru zile la Washington discutând cu Trump şi oficiali de rang înalt ai administraţiei, potrivit unei surse din companie.

Volkswagen şi rivalii germani Mercedes-Benz şi BMW, care au uzine în state americane controlate de republicani şi care au votat pentru Trump, şi-au subliniat angajamentul faţă de producţia din SUA.

Mueller, reprezentanta VDA, a subliniat că acest aspect „ar trebui luat în considerare” în orice discuţii despre tarife.

„Avem multe de oferit, multe locuri de muncă în SUA, o reţea de producţie funcţională care creează, de asemenea, creştere şi prosperitate în SUA. Dacă tarifele sunt impuse, trebuie să luăm în considerare cum putem răspunde concret la acestea,” a spus Mueller.

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...