Video Băile Felix, la un pas de criză: cel mai slab sezon turistic de după pandemie. Multe dintre pensiuni au fost scoase deja la vânzare

Data publicării:
turisti putini baile felix
Hotelierii din Băile Felix resimt puternic lipsa turiștilor, situație nemaiîntâlnită din perioada pandemiei. Sursa foto: colaj captură video Digi24

Stațiunea Băile Felix a ajuns să fie ocolită de turiști. Hotelierii din cea mai mare stațiune balneară din România sunt șocați de numărul mic de rezervări și spun că nu au mai trăit astfel de vremuri de la pandemie încoace. Printre cauze: lipsa banilor ori eliminarea parțială a voucherelor de vacanță. Din disperare, multe dintre pensiuni au fost scoase deja la vânzare. 

Deși suntem în plin sezon estival, pe trotuarele din stațiunile balneare din județul Bihor sunt foarte puțini turiști. Mai multe pensiuni aflate la drumul principal sunt scoase la vânzare.

„Majoritatea țin acum să își reducă cheltuielile, iar asta simțim noi în gradul de ocupare. Putem zice că e un an mai slab decât în perioada pandemiei”, spune Răzvan Malița, manager de pensiune.

Răzvan are 19 ani și administrează împreună cu părinții o pensiune cu 12 camere, deschisă în urmă cu patru ani. Se plânge că modificările legislative dau peste cap orice plan de afacere.

„În anii precedenți, 40% din rezervări erau făcute pe tichete, dar acei 40% erau, de fapt, 60%, pentru că una din două camere mai venea cu niște prieteni. Acum e sub 15%”, mai spune Răzvan Malița.

Efectul reducerii numărului de turiști se simte și la complexurile hoteliere mari din stațiune.

„Noi administrăm și aquaparc-ul, care este un barometru al stațiunii, iar anul acesta e o mică scădere, de 5-6% față de anul trecut”, spune Dumitru Fechete, directorul unui complex hotelier.

Scăderea turismului în România este confirmată și de datele INS pe primele trei luni ale anului, care indică o contracție de 5,8% a numărului de turiști.

„Nu este cea mai bună perioadă a turismului românesc! Și contextul internațional, dar și măsurile naționale nu sunt în măsură să ne ajute. Datele de la statistică ne arată o scădere de 30%”, explică primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza.

„Prețurile actuale sunt foarte ridicate. Persoanele care vin simt acest lucru la buzunar. Și atunci, în loc să stea o săptămână, preferă să stea doar trei zile”, spune un turist.

Băile Felix și Băile 1 Mai au raportat, anii trecuți, aproape 250 de mii de turiști pe an.

reporter/operator: Bogdan Băcilă

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Vizi Imre: „Nu aveam voie să cânt în română sau maghiară.” Motivul din spatele regulii e cu totul altul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billie Eilish, transformată pentru debutul în rol principal. Feminină, în rochii și fuste din anii '50, joacă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme cu Dustin Hoffman
Adevarul
Scut și Sabie: Ucraina începe producția în masă a antirachetelor „Freyja” și testează cu succes prima sa...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit 35 sau 40 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu pe țară?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
Dacă ești însărcinată, câinele tău ar putea ști deja. Cele două reacții care apar cel mai des
Film Now
Mărturisirea tulburătoare a lui William Shatner. El și fiica lui s-au luptat cu cancerul în același timp. Cum...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine