Băncile din România au pierdut anul trecut 4 miliarde de euro de la grupurile-mamă

Data publicării:
birou banca

Rata de neperformanţă în sistemul bancar a ajuns la 22 la sută anul trecut, arată datele Băncii Naţionale. Bancherii ar putea să scoată din bilanţ credite de peste 1 miliard de euro, care sunt acoperite integral de provizioane, dar încă nu vor să facă asta. Ar fi o resemnare în faţa pierderii.

Din creditele neachitate la timp, băncile mai pot recupera cam o treime din sumele datorate, aşa că sunt căutate alte soluţii de recuperare, precum restructurarea sau refinanţarea.

BNR este însă cu ochii pe orice mişcare. Anul trecut a descoperit că unele bănci încercau să-şi mascheze creditele cu probleme ca să nu fie nevoite să facă provizioane, adică să pună bani deoparte. Banca Centrală a pornit un control, iar până acum au fost verificate jumătate din totalul de 40 de bănci prezente în România.

Controalele făcute de BNR au determinat băncile să-şi mărească provizioanele spre final de an, ceea ce a dus la o scădere a profitului.

În 2013, doar 22 de bănci au încheiat anul pe plus. Profitul lor adunat se ridică la 112 de milioane de euro, dar acest rezultat s-a datorat în mare parte unor eliberări de sume din provizioane făcute anterior sau din tăieri de costuri cu personalul.

În cinci ani de la criză, din sistemul bancar au dispărut 13.000 de posturi şi 1.000 de filiale. Cu profit în scădere sau chiar pierderi, băncile sunt presate de grupurile-mamă să-şi facă ordine printre activele cu probleme. În acelaşi timp, sumele pe care le atrag din finanţări externe sunt în scădere.

Anul trecut, grupurile-mamă au continuat să-şi ia banii înapoi de la fiicele din România. La finele lunii ianuarie, anul acesta, finanţările din străinătate au ajuns la 13,4 miliarde de euro, în scădere cu peste 4 miliarde de euro faţă de decembrie 2012. Tendinţa va continua, pe fondul lipsei de creditare, spune BNR.

Vor fi şi mişcări de consolidare în piaţă. Pentru a rezista, unele bănci mici vor fi nevoite să fuzioneze, iar altele îşi vor schimba acţionariatul. Un prim anunţ de vânzare ar veni de la Marfin Bank, care a preluat depozitele Bank of Cyprus în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri