Sari la conținut

Alternativă de economisire la depozitul bancar

Din cauza scăderii drastice a dobânzilor la depozite, oamenii se întreabă ce pot face cu economiile. Dobânda medie la un depozit bancar pe un an este de 1,2% la obligaţiunile emise de companii şi tranzacţionate pe bursă, randamentul este de 9%, cel mai mare, puţin peste 2% este dobânda la titlurile de stat şi 4% pe an este randamentul la unităţile de fond cu risc mediu. Acestea sunt variantele de câştig pe care le puteţi obţine acum de pe piaţa financiară din România. Cele mai mari profituri vin şi cu cele mai mari riscuri să pierdeţi banii: sunt aduse de investiţiile la bursă, în acţiuni şi obligaţiuni.

Varianta clasică a depozitului bancar, deşi este garantată în limita a o sută de mii de euro, nu reuşeşte să înmulţească banii. O alternativă este Bursa de Valori Bucureşti unde oricine poate deveni acţionar al unei companii sau poate împrumuta o firmă în schimbul unei dobânzi peste cea oferită de bănci, prin obligaţiuni.

Ciprian Bârsan senior trader societate de brokeraj: Zece mii de lei este o suma în regula cu care sa începi tranzacţionarea la bursa. pâna în aceasta suma se recomanda fonduri de investiţii sau unitaţi de fond sau alte tipuri de investiţii care nu permite comisionare.

Pentru asta trebuie să îmi fac un cont la o societate de brokeraj. Este exact ca la deschiderea unui cont bancar. Diferența este că, de banii mei, va avea grija o singură persoana: brokerul. Atenție însă. Acesta nu poate face tranzacții fără mandatul meu.

Nicolae Grigoraş, director de tranzacţionare societate de brokeraj: Dacă acel client nu vrea să piardă mai mult de 15% din bani, în momentul în care acţiunile scad mai mult de 15% intervine o alertă și clientul poate să vândă acțiunile respective. Sau în momentul în care vrea să marcheze un profit de 20%. Când acțiunile cresc cu 20% clientul e alertat şi poate să vândă acţiunile respective.

Primul lucru la care trebuie să vă uitaţi atunci când vreţi să cumparaţi acţiuni este lichiditatea, adică valoarea acţiunilor tranzacţionate. Nu vreţi să cumparaţi acţiuni şi să nu aveţi apoi cui sa le vindeţi.

Bursa oferă şi variante sigure, precum obligaţiunile. Acestea îţi oferă un venit fix indiferent de cum se mişcă pieţele. În această categorie intră obligaţiunile de stat şi cele emise de companii, adică varianta prin care firmele se împrumută în schimbul unei bonificaţii date la o anumită scadenţă. Odată cumpărate, acestea pot fi vândute pe bursa, în orice moment.

Atunci când o persoană cumpără o obligaţiune cu o scadenţă de zece ani, dar după cinci ani îşi vrea banii înapoi, poate vinde obligaţiunea unui alt investitor, prin Bursa de Valori Bucuresti. O vinde la preţul pieţei, care poate fi mai mare sau mai mic faţă de valoarea cu care a cumpărat obligaţiunea. Dar dacă are răbdare până la scadenţă, primeşte garantat atât suma plătită cât şi dobânda oferită de companie.

Informațiile prezentate nu sunt recomandări de investiții.

Etichete: financiar , investitii , bani , bursa , actiuni , obligatiuni , economisire , dobanda , depozit bancar

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale