Banii se înmulțesc dacă sunt puși la treabă

Data publicării:
bursa

România se dezvoltă. Creşterea economică din primul semestru este de 5,2%. Dar situaţia ar putea arăta şi mai bine, dacă s-ar investi bani care stau. Sunt zeci de miliarde de euro care stau în conturi bancare, în schimbul unor câştiguri de multe ori inexistente. Sunt de asemenea milioane de euro trimise de românii din străinătate, dar bani care rar ajung în investiţii. O variantă de a ajuta economia reală, dar care să aducă şi un câştig investitorilor este Bursa de Valori. Prin intermediul Bursei se pot cumpăra acţiuni la companii sau obligaţiuni, prin care puteţi ajuta firmele să se dezvolte, în schimbul unei dobânzi pe care o primiţi la scadenţa titlului de valoare.

În bănci sunt 13,9 milioane de conturi mai mici de 100 de mii de euro, plafonul garantat de stat. Aici erau la mijlocul anului 116 miliarde de lei. Sunt alte 23 de mii de conturi cu sume ce depăşesc nivelul de 100 de mii de euro, adică economii de peste 25 de miliarde de lei. La jumătatea anului, în depozite bancare erau 141 de miliarde de lei, ţinuţi pentru dobânzi ce variază în jurul a puţin peste un procent pe an. În cele mai multe cazuri banii nu se înmulţesc, ci zac pur și simplu. Cele mai multe dintre depozitele bancare sunt pe termen scurt, prea scurt ca banca să poată face ceva cu ei în economie. Astfel, putem spune că 75% din averea financiară a românilor stă pur şi simplu în depozite.

Dan Popovici, director general administrator fond de investiţii: Dacă discuţi cu ei, spun că n-au de gând să economisească, orizontul lor e de 2-3 luni. E o discrepanţă foarte mare între ce au oamenii în cap şi ce se întâmplă. Sunt mulţi care au de ani de zile bani în aceeași bancă, dar își prelungesc depozitele la 3 luni. Când ai abordare pe termen lung, te poți duce către alte instrumente de economisire.

Pe lângă banii din depozite mai sunt aproape 49 de miliarde de lei în conturi la vedere, pentru care nu există nici măcar beneficiul acelei dobânzi mici. Acestor sume li se adaugă banii trimişi de românii plecaţi în străinatate. Au intrat în ţară 14,6 miliarde de lei doar în primele 9 luni ale anului trecut.

În loc să folosească măcar o parte din această sumă uriaşă în investiţii, românii le lasă locul liber pe piaţa financiară străinilor. În august, estimările băncilor arătau că investitorii străini aveau aproximativ 19 miliarde de lei în acţiuni și obligaţiuni tranzacţionate aici.

Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori București: Investitorii străini generează între 40 şi 50% dintre volumele tranzacţionate pe Bursa de Valori. Investitorii instituţionali sunt în jurul a 20%. Ai ce a rămas, mai mult sau mai puţin de 20% le revine investitorilor individuali.

Investiţia în acţiuni sau obligaţiuni poate aduce profituri însemnate. Bursa răsplătește investitorul în 70% din timp cu aproximativ 10% pe an, arată un studiu Standard&Poors. Dar în ambele cazuri de investiţii, în acţiuni sau obligaţiuni, randamentele cele mai mari se obţin de cei care au răbdare perioade lungi de timp.

A înţeles acest lucru şi Alexandru Păunescu, deja un veteran al pieţei de capital. Investeşte la bursă încă din 2003.

Alexandru Păunescu, investitor la bursă: Eu sunt un investitor în general pe termen lung, eu sunt în general un cumpărător. Vând atunci când consider că am obținut un randament foarte bun pe acțiune și când cred că pe un anumit orizont de timp nu mai sunt perspective să mai crească.

Plasamentele pe perioade lungi, deşi dau impresia că ţin banii blocaţi, acestea generează profit.

Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti: Este foarte bine să investeşti banii, pentru că noi putem face din ei şi mai mulţi bani. Este o opţiune mai bună decât să ţii banii ascunşi în casă.

Dacă banii strânși ar fi şi învestiţi, prin cumpararea de acţiuni, sau de obligaţiuni care să ajute companiile să se dezvolte, economia ţării ar performa mai bine, spun specialiştii. Iar astfel şi companiile ar putea acorda dobânzi mai mari, dar şi dividende investitorilor care cred în ele.

Lucian Isac, broker: Venind investitorii în piaţa de capital, automat societăţile vor avea o alternativă la sistemul bancar. Odată ce vor veni cu randament bun la dividend, automat și interesul va crește și va deveni uşor să se finanţeze. Se vor dezvolta şi vor crea locuri de muncă, ce vor genera şi bani pentru taxe, impozite şi autostrazi.

Obligaţiunile prin care companiile se împrumută din piaţă, oferă câştiguri între 5 şi 11%, pentru cele listate pe piaţa principală a Bursei. În această categorie intră companiile din domeniul energiei şi băncile. Companiile mai mici, care iau bani pentru a se dezvolta dau dobânzi şi mai mari pentru obligaţiunile emise. Câştigul pentru cei care investesc în obligaţiunile date de aceste companii sunt cuprinse între 5 şi 12 procente.

Informaţiile prezentate nu sunt recomandari de investiţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri