Ce ne aduce 2017: prețuri mai mici și pensii mai mari

Data actualizării: Data publicării:
celebration day in new york city
celebration day in new york city

Veşti bune pentru români la început de an. TVA scade la 19%, carburanţii ar trebui să se ieftinească, iar pensiile cresc cu 5 procente. De asemenea, sunt aşteptate şi salarii mai mari pentru bugetari.

Schimbări de la 1 ianuarie 2017

Reducerea TVA-ului de la 20% la 19% ar trebui să ne aducă preţuri ceva mai mici la rafturi pentru toate produsele, în afară de mâncare.

De asemenea, electricitatea se ieftineşte cu 2%, dar e posibil să plătim mai mult la salubritate.

Pensionarii vor avea mai mulţi bani - punctul de pensie creşte cu 5%. Pe de altă parte, salariaţii, pensionarii, dar şi PFA-urile vor plăti contribuţia de sănătate pentru veniturile suplimentare din dobânzi bancare şi dividende.

Anul acesta aduce şi un impozit specific în turism, pe când taxa pe stâlp dispare.

Important pentru plătitorii de taxe - Fiscul a atras atenția că de acum înainte nu mai primeşte formularele pe hârtie care pot fi depuse şi online.

De asemenea, de la 1 ianuarie vedem şi ieftiniri la pompă, pentru că dispare supraacciza la carburanţi. Reducerea TVA la 19% şi eliminarea supraaccizei ar trebui să aducă o scădere de zece procente a preţului carburanţilor. Practic ar trebui să se şteargă scumpirile din ultimul an cauzate de creşterea dolarului.

Eliminarea supraccizei de 7 eurocenți pe litru de carburant se vede încă de prima zi din an în prețul motorinei și benzinei la benzinării. La o benzinărie din capitală prețul carburanților a scăzut cu circa nouă procente. 

Decizii așteptate în 2017

Cele mai importante decizii așteptate anul acesta vizează creşterea salariului minim pe economie şi unele majorări salariale pentru bugetari. 

De asemenea, este aşteptată intrarea în vigoare a insolvenţei persoanelor fizice şi a unei legi care îi obligă pe marii comercianţi ca 51% din produsele alimentare expuse să fie româneşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri