De ce renunță populația rurală la cardul bancar

Data publicării:
Bancomat banca (poza generica)-Mediafax_Foto-Doru_Nica

O treime din populația de la sat deține un cont bancar. Mulți au avut card, dar nu le mai trebuie.

Bancomat banca (poza generica)-Mediafax_Foto-Doru_Nica

Mediul rural din România este slab bancarizat, având în vedere că doar puțin peste o treime (35%) din populația din această zonă deține un cont bancar, iar mulți dintre cei care au declarat că nu dețin un card bancar spun că au avut unul, dar nu vor să își mai facă, conform unui studiu prezentat cu ocazia aniversări a 20 de ani carduri în România, informează Agerpres.

"În România, puțin peste o treime din mediul rural este inclusă financiar, având acces la servici financiare de bază precum un cont bancar. Astfel, 85% dintre adulții din mediul urban mare și metropolă, 78% din urbanul mic și doar 35% din rural, au un cont bancar", reiese din studiul realizate de Brandberry la comanda NOCASH.

Mai mult, în mediul rural se remarcă și un abandon accentuat în materie de produse bancare.

"Datele cercetării relevă faptul că un sfert dintre cei care au declarat că nu dețin un cont bancar spun că au avut dar, din diverse motive, au renunțat la el. Situația "abandonului" de servicii financiar-bancare este mai pronunțată pentru populația din mediul rural. Potrivit rezultatelor obținute, 80% dintre cei care locuiesc în rural, și au avut card, nu doresc să-și mai facă unul nou", spre deosebire de 80% dintre cei din urban care vor să-și deschidă un nou cont de card, se mai arată în analiza citată.

O altă concluzie a cercetării de piață este că peste 50% dintre respondenții de la oraș își primesc salariul pe card, față de doar 23% dintre cei de la sat. Cu toate acestea, 95% din populație utilizează numerarul des și foarte des.

Studiul a fost realizat în perioada 10-21 Octombrie 2016, prin interviuri față-în-față la domiciliul respondenților (urban mare, mic, mediu și rural), pe un eșantion de 1.091 persoane de 18 ani și peste. Marja de eroare maximală este de plus/minus 2,9%.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri