F. Cîţu, la Digi24: Banca Transilvania, cea mai lovită de OUG 114. BERD, care e acţionar, ar putea intenta proces

Data actualizării: Data publicării:
florin citu fb

Senatorul PNL Florin Cîţu a vorbit la Jurnalul de Seară despre efectele negative din economie ale OUG 114. El a atras atenţia asupra situaţiilor de la Banca Transilvania, CEC Bank şi CEO Oltenia. Cu privire la Banca Transilvania, senatorul liberal semnalează pericolul ca BERD, care este acţionar la această bancă, să acţioneze în contencios administrativ pentru pierderile înregistrate.

"Avem în continuare afectat sistemul bancar. Banca Transilvania, cea mai lovită de această ordonanţă. Foarte bizar, la Banca Transilvania e BERD acţionar, iar ministrul Finanţelor e, prin funcție, în Consiliul Guvernatorilor la BERD. Nu știu ce se va întâmpla când vor veni rezultatele investiției BERD în această bancă. Deja au scăzut cu 30%. S-ar putea ca BERD să acţioneze în contencios administrativ în instanța pentru această pierdere.

Celălalt efect: CEC Bank, bancă de stat, deja a spus că nu are bani să plătească taxa. În proiectul de buget am găsit 940 milioane de lei subvenţii pentru CEC, pentru a face față acestei situaţii.

Băncile au reînceput să rediscute contractele cu companiile, pentru că au crescut costurile de finanţare. Dacă pot transfera costul către cetățeni, vor transfera. Taxele nu încurajează unui sector. În România, sectorul bancar reprezintă 20% din PIB.

Ați văzut un alt efect imediat în energie. Greva la CEO și imediat salarii mai mari, costuri care s-au văzut imediat în buget.

Până acum avem doar costuri, niciun beneficiu în economie. Statul se împrumută la bănci pentru a acoperi deficitul bugetar. De când a fost introdusă ordonanţa, statul în prima lună a luat 40% din ce a vrut, la toate scadențele a luat mai scump. În februarie se întâmplă la fel. Niciunul din efectele pe care spuneau că o să le vedem nu le-am văzut.

Anul trecut am plătit doar dobânzi aproape 13 mld lei", a explicat la Digi24 senatorul PNL Florin Cîţu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este un Pager, la ce folosește și cum funcționează: Sute de dispozitive folosite de membrii Hezbollah au...
Digi FM
Actrița Adriana Trandafir, declarații despre recalcularea pensiei: „Pot să mi-o mărească cât vor ei, viața...
Pro FM
Cu ce se ocupă acum Rucsandra Iliescu, fosta solistă a trupei Blaxy Girls. La 33 de ani, nu și-a pierdut...
Film Now
Ana de Armas, despre cum s-a schimbat viața ei de când s-a mutat din Los Angeles: „Am luat această decizie...
Adevarul
Noua variantă de Covid se răspândește rapid în Europa. Experții spun că va deveni tulpina dominantă
Newsweek
Salariu minim european: Care angajați iau bani în plus din noiembrie? Cine ia amendă de 200.000 lei?
Digi FM
Cât costă ținuta purtată de Simona Halep la turneul lui Ion Țiriac. Pantofii sportivei au atras toată atenția
Digi World
De ce doarme un japonez doar 30 de minute pe noapte. Face acest lucru de 12 ani încoace
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Jason Momoa, acuzat că a „maltratat” echipa de filmare a peliculei „A Minecraft Movie”: „M-a dezamăgit”
UTV
(VIDEO) Shakira a coborat imediat de pe scena unui club din Miami, dupa ce si-a dat seama ca un fan o filma...