Ministrul Finanțelor: Să nu se mai depună Declarația 600!

Data actualizării: Data publicării:
EUGEN_TEODOROVICI_180126_FINAL_CEX_PSD_041_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Românii nu trebuie să mai depună formularul 600. E anunţul oficial făcut de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în urmă cu puţin timp. Iniţial declarația 600 trebuia depusă până la finalul acestei luni de toţi cei care, anul trecut, au obținut venituri din activități independente echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an.

„Pentru ședința de mâine va fi deja pe masa Guvernului o ordonanță de urgență prin care vom amâna acest formular până în martie, timp în care vom găsi cea mai bună soluție. În această perioadă, nimeni nu trebuie să mai depună niciun fel de formular 600. Din moment ce noi spunem, foarte clar, că vom găsi o soluție pentru a nu se mai depune acest formular, nu are rost ca cineva să mai stea pe drumuri pentru a depune un astfel de formular”, a declarat Teodorovici.

„De azi înainte, vor fi lucrurile cele mai simple alese, pentru că așa e normal fie”, a adăugat el, când a fost întrebat ce soluții va găsi Ministerul Finanțelor.

”În legătură cu declarația 600, primul pas va fi în prima ședință de Guvern, se va amâna depunerea acestui formular, urmând ca la MFP să încercăm o soluție normală, logică, fie chiar prin comasarea declarației 200 cu 600”, a spus Eugen Teodorovici, la ieșirea sa de la audierea din comisiile parlamentare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
"Exact ca Mike Tyson". Jennifer Garner dezvăluie că a mușcat un coleg de ureche, la filmări: "Nu mă enervați!"
Adevarul
„Un nou record de distanță”. Dronele ucrainene au lovit o rafinărie Lukoil din Republica Komi, situată în...
Newsweek
Calcul greșit. Casa de Pensii, obligată să recunoască unui pensionar 5 ani de grupa I de muncă. Cum a reușit?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Katie Holmes, mesaj scris "cu inima grea", după moartea lui James Van Der Beek: "Recunoscătoare că am...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online