Pentru prima dată în istorie, românii sunt mai bogați decât ungurii

Data actualizării: Data publicării:
romania harta lingou aur avere bani_shutterstock_781291795
Foto: Shutterstock

Românii au devenit, pentru prima dată în istorie, mai bogați decât toți vecinii cu care au granițe, inclusiv ungurii, potrivit unui raport al băncii Credit Suisse, consultat de Business Review.

romania harta lingou aur avere bani_shutterstock_781291795
Foto: Shutterstock

În 2018, în medie, un adult din România are o avere estimată, în medie, la 42.282 de dolari. În comparație, un maghiar are n medie o avere de 41.118 de dolari, 30.224 un bulgar, 19.582 un sârb, 5.204 un ucrainean și 3.837 de dolari un cetățean moldovean, se arată în raportul „Averea globală 2018” al băncii elvețiene Credit Suisse.

Cu toate acestea, românii rămân în continuare mult mai săraci decât vest-europenii. De exemplu, un francez are în medie o avere de 281.339 de dolari, un britanic de 314.842 de dolari, iar un german 250.856 de dolari.

Potrivit sursei citate, România a avut o creștere economică accelerată, însă a pornit de la un nivel foarte jos.

De exemplu, în 2000, un român avea în medie o avere de numai 3.300 de dolari, în timp ce un maghiar avea 11.882 de dolari.

Românii, de două ori mai bogați decât argentinienii și rușii

În 2018, românii sunt considerați de două ori mai bogați decât argentinienii și rușii, și de circa trei ori mai bogați decât brazilienii.

În comparație, cetățenii din Polonia au o avere estimată, în medie, la 53.511 de dolari, iar cehii la 62.340 de dolari.

Potrivit Credit Suisse, 62% dintre români au o avere estimată la mai puțin de 10.000 de dolari, în timp ce 35,4% au o avere estimată între 10.000 și 100.000 de dolari.

Doar 2,5 la sută au peste 100.000 de dolari și numai 0,1% dintre români au peste 1 milion de dolari.

Cu toate aceste cifre, în Ungaria numai 38,4% au au avere mai mică de 10.000 de dolari.

Averea totală a românilor este estimată în 2018 la 659 de miliarde de dolari, în comparație cu cea a maghiarilor, de 322 de miliarde, sau a bulgarilor, de 174 de miliarde.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri