Preşedintele Consiliului Concurenţei, replică după acuzaţiile lui Dragnea privind băncile

Data publicării:
bogdan chiritoiu
Bogdan Chiritoiu

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat la Digi24 că, pe lângă o investigaţie deschisă de un an, în paralel, instituţia a făcut o serie de recomandări pentru a creşte concurenţa între bănci, fapt care să ducă la scăderea dobânzilor şi a comisioanelor percepute de bănci.

Băncile din România, dintr-un motiv sau altul, dau mai puţine credite decât dau în alte ţări şi aici trebuie să căutăm soluţii să facem mai atractivă creditarea în România. Băncile vor să facă profit, deci dacă pot să dea credit, o să dea credite.

O concurenţă mai mare pe piaşa băncilor nu are cum să strice, deci, dacă introducem, dacă dăm drumul companiilor de tehnologie în piaţă, asta va ajuta. Dacă ajutăm băncile sau modele mai ieftine de bănci, avem semnătura electronică, mai multe operaţiuni să se facă electronic, mai ieftin şi asta o să ajute şi dacă uşurăm mutarea clientului - să facem mai simplu pentru un client să se mute de la o bancă la alta. Fie că e o persoană fizica, fie ca e o firmă mică, să-i facem să se mute de la o bancă la alta, asta iar va pune o presiune pe bănci să-şi reducă costurile”, a spus Bogdan Chiriţoiu.

Liviu Dragnea a criticat bancile care au afaceri în România

A spus că acestea, împreună cu multinaţionalele, dau dovadă de lăcomie, că fac profit pe umerii românilor şi că executivul trebuie să ceară explicaţii rapid.

Consiliul Concurenţei precizează, însă, că nicio instituţie publică nu a făcut sesizări cu privire la posibile înţelegeri între bănci. Reprezentanţii Consiliului Concurenţei reamintesc că au început două investigaţii pe piaţa bancară şi că, în curând, rezultatele vor fi făcute publice.

Dragnea a acuzat băncile că nu sprijină economia şi „stabilesc dobânda pe care trebuie să o plătească românul”.

Sistemul bancar este un sistem de la care orice ţară şi orice popor aşteaptă să sprijine economia. Adică să facă profituri băncile, Doamne ajută, dar să facă profituri sprijinind economia, pentru că te gândeşti: domnule, dacă sprijini economia, se dezvoltă, au mai mulţi clienţi, deci o să facă şi mai mult şi mai mult şi mai mulţi bani! Nu sprijină economia. Şi eu zic că Guvernul ar trebui să ia măsuri serioase în ceea ce priveşte lăcomia bancară şi evoluţia ROBOR. Pentru că noi suntem în situaţia în care ne uităm cu toţii, ca un popor blând ce suntem şi de bună-credinţă cum se joacă marile bănci între ele şi stabilesc ele dobânda pe care trebuie să o plătească românii”, a spus Liviu Dragnea.

Sistemul bancar nu sprijină economia, este cu mult sub media europeană şi avem cele mai mari diferenţe între dobânzile la credite şi cele la depozite. Diferenţa este de 7%, în România, în condiţiile în care în UE este această diferenţă de 2,1%. Şi acolo sistemul bancar sprijină economia, la noi nu. În schimb te întrebi: 'Domnule, pe ce fac profit dacă nu sprijină economia?' Pe jocul cu ROBOR-ul, pe care îl stabilesc între dumnealor”, a adăugat șeful PSD.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate