Variante pentru creditele în franci elvețieni

Data publicării:
franci elvetieni

Zecile de mii de români cu rate în franci îşi pun speranţele în legea conversiei, care urmează să fie dezbătută din nou în Camera Deputaţilor, for decizional. Şansele ca datornicii să plătească ratele la cursul de la momentul împrumutului sunt tot mai mici. Variantele dezbătute acum se referă la transformarea creditelor la cursul zilei, cu o reducere a datoriei, sau la un curs mediu.

Românii care nu-şi mai pot plăti ratele în franci elvețieni cer parlamentarilor să reia cât mai repede dezbaterile privind legea conversiei. Aceasta le-ar permite să-şi transforme creditele din franci în lei, fără costuri suplimentare. Există însă şi o problemă - ce curs să fie folosit pentru conversie.

„Este evident, soluţia ideală pentru noi - conversia la curs istoric - dar v-am spus, trebuie să găsim cea mai bună soluţie. Băncile vin cu oferte, au venit cu oferte, însă sunt departe de a rezolva problema, deci trebuie rezolvată la nivel legislativ”, spune Adriana Necula, reprezentantă a grupului de datornici în franci.

O variantă iniţială propunea o conversie la un curs mediu al francului, calculat din ziua luării contractului şi până în prezent. Apoi, s-a ajuns la ideea conversiei la cursul zilei, dar cu o reducere a datoriei totale.

„Este datoria legislativului să intervină când vezi că în continuare există reticenţe din partea unor bănci de a veni la jumătatea drumului încât să se împartă povara dată de creşterea peste noapte a cursului valutar şi în felul acesta oamenii s-au văzut cu rata la bancă dublată, triplată, fără vina lor”, spune Ana Birchall, deputat PSD, iniţiatorul legii conversiei.

Datornicii şi-ar dori să aibă legea conversiei adoptată până la sfârşitul anului, dar decizia e în mâinile deputaţilor.

E foarte important să existe acest triunghi legislativ, pe de o parte - legea dării în plată, pe de altă parte legea conversiei creditelor în franci în moneda naţională şi legea insolvenţei personale, astfel încât consumatorii, în cunoştinţă de cauză”, spune Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor de Servicii Financiare.

54.000 de români încă mai plăteau rate în franci, potrivit datelor Băncii Naţionale din luna martie. Numărul lor a scăzut cu mai bine de 20.000 - de la 75.000, câţi erau la începutul anului trecut, atunci când cursul francului a explodat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...