Banii depuși la bancă nu mai aduc profit. Care sunt cele mai rentabile investiții

Data publicării:
aur lingouri

Economiile în euro nu mai sunt atât de profitabile. Dobânzile la depozite au coborât sub nivelul de 1%, de la 4%, cât erau anul trecut. După ce se scad şi comisioanele, câştigul rămas e insesizabil.

Pentru 10.000 de lei depuşi la bancă anul trecut, echivalentul a 2.200 de euro, câştigul este de numai 57 de lei.

O investiţie cu un risc scăzut rămâne cea în aur. Valoarea unui gram a crescut cu 26 de lei. Cine avea 10.000 de lei putea cumpăra în 2014 75 de grame de aur, faţă de 62 de grame acum. Specialiştii vă sfătuiesc să alegeţi obiecte din aur, pe care le puteţi valorifica uşor.

„Cel mai căutat lingou este cel de 20 de grame, este aur de cea mai bună calitate, 24 de karate, achiziționat investițional sau dăruit celor dragi. Aurul poate fi convertit în bani, practic ai aur în bani”, spune Laura Hexan, reprezentantul unei bănci comerciale.

Dacă aţi fi pariat pe indicele BET, care include cele mai tranzacţionate 10 companii de pe bursa bucureşteană, câştigul ar fi fost de 9%, în 2014.

„Cine vrea să investească, dar își permite să riște poate să ia în considerare anumite mărfuri precum cele agricole”, spune brokerul Claudiu Cazacu.

Jocul pe bursă nu este chiar la îndemâna oricui, se adresează mai ales cunoscătorilor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...