Banii în mișcare. Evită insolvența! Ce trebuie să știi despre circuitul de conversie a banilor

Data publicării:
cum sa eviti insolventa si sa gospodaresti banii
Foto: Guliver/GettyImages

Săptămâna această ne adresăm antreprenorilor actuali sau celor care vor să înceapă o afacere în viitor. Începem să vorbim despre ciclul de conversie a banilor în business, un important avantaj competitiv față de concurență sau, dacă nu este gestionat cum trebuie, principala cauză care alimentează presiuni asupra lichidității viitoare a companiilor. Deci, miza este mare!

În această săptămâna vorbim despre:

  • etapele circuitului de conversie;
  • finanțarea ciclului pozitiv;
  • destinația ciclului negativ;
  • cele mai bune practici de echilibrare și gestiune eficientă a circuitului de conversie.

Ce este circuitul de conversie a banilor

Orice companie începe cu un NUMERAR, pe care îl folosește pentru achiziții, urmate apoi de transformarea mărfurilor, vânzare și încasarea facturilor. Cu cât te miști mai repede în acest proces, cu atât faci bani mai rapid. Dacă și marja de profit este mare, înseamnă că faci mulți bani repede! 

Practic, aceasta este esența circuitului de conversie a banilor, deoarece îți arată cât de repede reușești să convertești 1 leu introdus în circuit într-un leu plus marja de profit la finalul circuitului.

Indiferent de sectorul de activitate, obiectivul tuturor companiilor este ca, pe parcursul anului, să închidă cât mai multe cicluri de conversie a banilor, cu o marjă de profit cât mai mare. Adică, să facă bani mulți și repede! De aceea, literatura de specialitate și practica de business confirmă că gestiunea eficientă a circuitului de conversie a banilor este unul dintre principalele avantaje competitive pe care firmele îl au față de concurență.

Cum ținem afacerea departe de insolvență

În același timp, dacă nu este gestionat corect, circuitul de conversie deficitar crește riscul de insolvență. Practic, 9 din 10 companii care au intrat în faliment în ultimul deceniu în România au ajuns în incapacitate de plată din cauza gestiunii defectuoase a ciclului de conversie a banilor.

De aceea, orice antreprenor care își dorește să dezvolte un business de success trebuie să stăpânească secretele gestiunii eficiente a circuitului de conversie a banilor.

Începem cu începutul, și vedem care sunt etapele și cum se calculează viteza circuitului de conversie.

Prima etapă în circuitul de conversie este NUMERARUL, introdus în circuit pentru aprovizionare cu produse de la furnizori, ceea ce duce la stocare de materie primă, producție în curs de execuție și mărfuri, care apoi sunt monetizate prin vânzare și încasarea creanțelor, adică facturile emise clienților. De aceea, spunem că circuitul de conversie a banilor ne arată viteza cu care o firmă transformă 1 leu introdus în circuit într-un leu plus marja de profit la finalul circuitului.

Un pont ca să țineți minte mai ușor etapele circuitului de conversie este să va gândiți la punctele cardinale, doar că în loc de E de la Est aveți F de la Furnizori.

Viteza optimă pentru conversia banilor

Pentru a calcula viteza circuitului de conversie a banilor, trebuie să avem în vedere că aprovizionările se realizează cu plata la termen, deci firma subiect poate beneficia de un credit comercial de la furnizorii săi. Pe partea cealaltă, majoritatea companiilor au nevoie de timp pentru a vinde stocurile și oferă clienților un termen de încasare pentru vânzările făcute.

De aceea, durata circuitului de conversie a banilor, prescurtat CCC, de la englezescul Cash Conversion Cicle, este egală cu durata de încasare a vânzărilor plus timpul de rotație a stocurilor, minus termenul de platp al furnizorilor.

Fiecare termen de rotație se exprimă în număr de zile și se calculează astfel:

  • termenul mediu de plată a furnizorilor se calculează împărțind furnizorii la cheltuieli cu mărfurile și înmulțim cu 365 de zile
  • durata medie de rotație a stocurilor se calculează împărțind stocurile la cheltuieli cu mărfurile și înmulțim cu 365 de zile
  • durata medie de încasare a creanțelor se calculează împărțind creanțele la cifra de afaceri și înmulțim cu 365 de zile

Cum facem marja de profit mare

Extremele din business sunt următoarele: PRODUCȚIA, care înregistrează cicluri foarte lungi, dar cu marja de profit mai mare și RETAIL-ul, care înregistrează cicluri foarte scurte, dar cu marja de profit mai mică. În orice caz, indiferent de SECTORUL de activitate, obiectivul tuturor companiilor este ca, pe parcursul anului, să închidă cât mai multe cicluri de conversie a banilor, cu o marja de profit cât mai mare.

În episoadele următoare analizăm fiecare componentă în parte: rotația stocurilor, creanțelor și a furnizorilor. Țineți aproape de noi, că să învățați cum se construiesc afacerile inteligente!

Partenerii noștri