Benzina, mai scumpă de 7 lei pe litru. România este pe primul loc în lume la scumpirea carburanților

Data publicării:
harta benzina

În timp ce în România cel mai scump sortiment de carburant a depăşit valoarea de 7 lei pe litru, în Statele Unite ale Americii costă de două ori mai puţin, iar în Venezuela, acolo unde dreptul la resurse naturale ieftine este dobândit prin naştere, costă de 190 de ori mai puţin.

După scumpirea de 7 eurocenţi pe litru cerută de Guvern, România înregistrează cea mai mare scumpire din lume: cu 16% peste nivelul de anul trecut, potrivit unei analize Bloomberg.

Dintre ţările care au reţele de benzinării în România, în Rusia este cel mai ieftin carburant. Din păcate, preţurile mici nu se văd şi la pompele pe care le deţin ruşii în ţara noastră. Deşi austriecii sunt printre cei mai bogaţi europeni şi ei plătesc mai puţin decât românii pentru benzină şi motorină. Asta în condiţiile în care o parte din carburantul folosit, este extras de aici, din românia

Ţara noastră este pe locul 24 din 61 de ţări în topul statelor cu cei mai scumpi carburanţi. Plătim aproximativ 2 dolari pe litru, mai mult de dublu faţă de Rusia care deţine în România benzinăriile Lukoil şi Gazprom. Şi în Austria şi Ungaria, ţări care deţin lanţurile OMV-Petrom şi Mol, benzina este mai ieftină. Doar în italienii, proprietarii Agip plătesc la ei în ţară mai mult decât noi, dar nu se observă, pentru că au şi venituri mai mari.

În România preţurile sunt mari, iar puterea de cumpărare inferioară faţă de toate ţările cu care ne comparăm. Deşi un român câştigă doar 24 de dolari pe zi, de şase ori mai puţin decât un austriac, de exemplu, nimeni nu ne întrece la scumpiri.

Creşterea spectaculoasă a accizei a adus o majorare fără să fie legată de vreo creştere a preţului petrolului. Acum câţiva ani, benzina costa puţin peste 3 lei, acum preţul s-a dublat”, spune Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Transportatorilor din România.

Şoferii au reacţionat imediat la aceste scumpiri şi au cumpărat mai puţin. Consumul a scăzut, aşa că socotelile statului de a incasa cu 50 de milioane de euro lunar în plus la buget au fost inutile. Încasările au scăzut chiar sub nivelul de dinaintea aplicării accizei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri