Sari la conținut
News Alert

Biziday | Lemnul, prea scump pentru mobilă

Când au văzut că la licitaţiile de săptămâna aceasta, lemnul vândut de Romsilva costă la fel de mult ca luna trecută, cu 300 la sută mai mult decât se aşteptau, procesatorii nu s-au mai deranjat să meargă la licitaţie. Aşa se explică faptul că din cele 4,2 milioane de metri cubi de lemn scoşi la vânzare, regia nu a dat nici măcar două sute de mii de metri cubi.

„În toată lumea preţul materiilor prime scade. La petrol, la gaze, la metal, la lemn. Bursele scad. Şi noi venim şi omorâm o industrie şi o activitate economică punând nişte preţuri în duşmănie”, spune Nicolae Ţucunel, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România.

În mare parte, lemnul vândut de Romsilva este lemn de fag şi, în funcţie de zona din care este tăiat, un metru cub a avut un preţ mediu de pornire de 150 de lei.

Pentru că firmele nu îşi permit să cumpere lemn la preţurile actuale, producătorii de mobilă susţin că mare parte din industrie ar putea intra în colaps.

„Este cea mai gravă situaţie din ultimii 25 de ani, după Revoluţie, privind asigurarea cu masă lemnoasă pentru industria mobilei. În situaţia actuală, firmele nu pot să suporte în niciun caz creşterea costurilor”, a declarat Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România.

Efectele blocajului încep să se resimtă deja în piaţă. O fabrică de lângă Oradea produce mobilă din lemn masiv de peste 20 de ani. Are 30 de angajaţi, iar produsele se fac doar la comandă. Majoritatea livrărilor sunt în ţară, iar administratorii spun că scumpirea masei lemnoase le va afecta foarte mult afacerea. Lemnul scump îi obligă să scumpească marfa, ceea ce în final duce la pierderea clienţilor.

„Am încercam să menţinem aceleaşi preţuri, dar nu ştim cât va fi posibil. Încercăm, dar... Ne va afecta şi pe noi. Se vor vedea anumite schimbări şi la noi şi la preţuri”, spune Mihaela Biro, reprezentantul fabricii de mobilă.

În alte cazuri, patronii ar putea lasă fără loc de muncă comunităţi întregi.

„În Sovata, noi avem 550 de salariaţi, ceea ce înseamnă că asigurăm traiul a 550 de familii, adică două mii de oameni din cei 9.000 ai oraşului Sovata”, spune Aurel Man, producător de mobilă.

Directorul Romsilva susţine că regia a stabilit preţurile de pornire a licitaţiilor în baza unei hotărâri de guvern dată în toamna anului trecut.

„Nivelul de piaţă dat de preţurile obţinute la licitaţiile din 2015 este nivelul care a ieşit în această hotărâre de Guvern. Sunt în imposibilitatea de a reduce aceste preţuri de referinţă pentru că nu îmi dă posibilitatea acest ordin decât numai în sus”, spune Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva

Industria lemnului din România are peste trei sute de mii de angajaţi şi o cifră de afaceri de şase miliarde de euro pe an. 80 la sută din producţie merge la export, iar valoarea vânzărilor în străinătate depăşeşte două miliarde de euro pe an.

Citiți și:
Romsilva, boicotată de cei care exploatează lemnul

Etichete: licitatie , lemn , pret , romsilva , biziday

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale