Bogdan Chirițoiu: „Carburanții din România sunt cu 16% mai ieftini decât media europeană, deși benzina a trecut de 9 lei”

Data publicării:
pompa carburanti
Foto: Getty Images

Prețurile carburanților din România au crescut în ultima perioadă, benzina depășind 9 lei pe litru, iar motorina apropiindu-se de 10 lei, însă combustibilul rămâne semnificativ mai ieftin decât în majoritatea statelor din Uniunea Europeană, susține președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

„Piața carburanților, evident că stăm cu ochii pe ce se întâmplă acolo. Strângem date în fiecare zi, avem o platformă numită Monitorul prețurilor prin care primim prețurile din toate benzinăriile din marile lanțuri și atunci furnizăm datele astea și către Guvern. Dar ne comparăm, desigur, cu ce se întâmplă în alte țări din Europa și ce vedem este că, deși prețurile au crescut, sunt acum peste 9 lei la benzină și aproape de 10 lei la motorină, totuși, comparându-ne cu alte state din Uniune, suntem substanțial mai ieftini”, a declarat Bogdan Chirițoiu pentru AGERPRES.

Acesta a transmis că diferența față de media europeană este acum mult mai mare decât în mod obișnuit: „Dacă în condițiile obișnuite la motorină eram aproape de media europeană și la benzină eram cu 3 până la 5% sub media europeană, acum suntem cu 16% sub media europeană, deci e substanțial mai ieftin combustibilul la noi decât e în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană”.

De ce sunt prețurile mai mici în România

Bogdan Chirițoiu susține că unul dintre motivele pentru care carburanții sunt mai ieftini în România ține de faptul că principalele companii petroliere active pe piața locală au propriile surse de aprovizionare cu petrol și sunt mai puțin dependente de fluctuațiile externe.

„Având principalele companii prezente pe piața noastră, OMV Petrom, Rompetrol și SOCAR, au propriile lor surse de petrol și atunci nu sunt atât de dependente de ceea ce se întâmplă pe piețele internaționale și asta le permite să vândă ceva mai ieftin decât se vinde combustibilul în alte țări din Uniune”, a afirmat președintele Consiliului Concurenței.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme