Bolojan, întâlnire cu ambasadorul Coreei de Sud la București. Discuții despre retehnologizarea reactorului de la Cernavodă

Data publicării:
ilie bolojan coreea de sud
Foto: gov.ro

Premierul interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu noul ambasador al Coreei de Sud în România Hur Seung-chul și cu reprezentantul Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), Park Sangchul, director general al Unit 1 Refurbishment Project. La discuții au participat și reprezentanții Nuclearelectrica. Întâlnirea a vizat, în principal, stadiul proiectului de modernizare și retehnologizare a Unității 1 de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.

„Vă doresc mult succes în mandatul de ambasador al Republicii Coreea în România și vă asigur de respectul Guvernului. Republica Coreea este un important partener al României din Asia și am convingerea că împreună vom dezvolta și consolida Parteneriatul nostru Strategic”, a afirmat Ilie Bolojan, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Un alt subiect discutat a fost cooperarea economică dintre România și Coreea de Sud, în contextul creșterii schimburilor comerciale și a exporturilor.

„Premierul României a apreciat dinamica dialogului bilateral și cele mai recente progrese înregistrate în cooperarea sectorială, în special în domeniul energiei nucleare civile și al industriei de apărare”, a transmis Guvernul.

În cadrul întrevederii a fost analizat stadiul proiectului de modernizare și retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă, realizat de Korea Hydro & Nuclear Power. Potrivit Guvernului, au fost stabiliți și pașii necesari pentru finalizarea investițiilor, conform calendarului agreat.

Ilie Bolojan a precizat că urmărește cu atenție evoluția proiectelor de investiții de la Cernavodă, în condițiile în care reactoarele 1 și 2 asigură aproximativ 20% din necesarul de energie electrică al României.

„Ne dorim ca proiecte de cooperare bilaterală, mai ales de această anvergură, să reprezinte exemple de bune practici în cooperarea dintre statele noastre”, a declarat premierul interimar.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea României, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat Luminița Odobescu și reprezentanții Societății Naționale Nuclearelectrica S.A.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...