Video Boloș: România negociază cu Comisia Europeană amânarea legii salarizării unitare în sectorul bugetar. Motivul invocat de ministru

Data actualizării: Data publicării:
marcel bolos 3
Marcel Boloș Foto: gov.ro

Marcel Boloș a anunțat că la renegocierea cu reprezentanții Comisiei Europene privind cererea de plată 4, România vrea să amâne aplicarea legii salarizării unitare în sectorul bugetar până când va fi depusă ultima cerere de plată din PNRR. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene susține că deficitul trebuie să fie sub pragul de 5% ca să poată intra în vigoare a legea salarizării unitare.

„Cererea de plată 4 se află în curs de negociere cu Comisia Europeană, pentru că discutăm de o cerere de plată 4 restructurată, respectiv creştem numărul de jaloane de la 46 la 95, încercând să devansăm o parte din jaloane care au fost îndeplinite şi, odată cu aceasta, să creştem valoarea acestei cereri de plată de la 2.680.000.000, cât este în momentul de faţă în PNRR, la 5,7 miliarde euro. Discutăm, dacă renegocierile cu Comisia Europeană decurg în ritmul pe care ni l-am propus, discutăm de o creştere a valorii a cererii de plată cu 3 miliarde de euro”, a declarat Marcel Boloș, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, scrie News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Citește și: Comisia Europeană a suspendat 869 milioane de euro din cererea 3 din PNRR. Boloș anunță câte jaloane sunt neîndeplinite

El a precizat că cererea de plată numărul 4 e important şi în ceea ce priveşte reformele pe care le cuprinde, printre care se numără cea fiscală, taxa pentru poluare pentru mijloacele de transport, legea energiei, legile Justiţiei, Codul urbanismului şi platforma electronică de punere în aplicare a acestor reglementări, Codul silvic şi reorganizarea Romsilva, strategia hidrogenului şi strategia bio-diversităţii.

Citește și: Marcel Boloș, pesimist privind deficitul: Sunt greu de strâns 30 de miliarde de lei fără creșteri de taxe

În cererea de plată 4, România a propus Comisiei Europene amânarea Legii salarizării unitare până depunerea ultimei cereri din PNRR, pe motiv că intrarea în vigoare a acestei legi este condiţionată de deficitul bugetar, care trebuie să fie sub 5% pentru ca legea să poată fi aplicată.

„Tot în legătură cu cererea de plată 4, Legea salarizării unice este propusă pentru amânare până la ultima cerere de plată pe care o vom avea în legătură cu PNRR. Este o reformă importantă în sectorul public, însă intrarea acesteia în vigoare este condiţionată de ţinta de deficit bugetar care trebuie să fie de sub 5% pentru ca legea privind salarizarea unică să fie aplicată”, a explicat ministrul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
CASS la pensie. Este măsura legală? Un avocat spune dacă pot fi recuperați banii: „Există o singură cale!”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”