Buget european. Londra amenință cu veto. Ce-i pregătesc oficialii UE?

Data publicării:
19112012 20bc 20marea 20britanie-34267

Financial Times anunță că oficialii Uniunii Europene au început să lucreze la un plan pentru formularea unui buget pe termen lung fără Marea Britanie. E un pas extrem față de poziția ireconciliată a Londrei. Avocații căută tot felul de chichițe legislative şi tehnice pentru aprobarea unui buget în formula de 26 de state membre, fără Marea Britanie. Deja se vorbește de un eșec al summitului din această săptămână, dată fiind poziția lui David Cameron. Planul ar putea fi parte a strategiei de negociere, pentru a pune presiune asupra Regatului Unit.

Însă poate să iasă cu scântei. Relaţia cu Marea Britanie este și așa fragilă. Pentru premierul David Cameron o poziție dură la Consiliul European înseamnă un meci câștigat pe plan național.

Britanicii vor ca el să se opună.Deja în insulă euroscepticismul a atins cote maxime și se discută deschis despre ieșirea țării din Uniune.

Brixit?

Marea Britanie este membră a familiei europene de aproape 40 de ani, dar s-a păstrat la o oarecare distanță, inclusiv prin păstrarea monedei. Aderarea a avut un scop cât se poate de clar, beneficii economice, venite din comerț. Dar pentru o țară care cunoaște un acut proces de dezindustrializare, câștigurile încep să dispară. Londra s-a ținut departe de integrarea poltică și acum, când ea devine din ce în ce mai strânsă, trebuie să aleagă. La nivel european se pregătesc reforme structurale care vor afecta poziția englezilor.

Taxa pe tranzacțiile financiare este contestată de Regatul Unit pentru că lovește puternic centrul financiar Londra. În timp, Marea Britanie descoperă că are mai mult de pierdut dacă rămâne în Uniunea Europeană. Experții susțin că undeva, la orizontul anului 2017, este posibil un Brixit, adică o ieșire a Marii Britanii. Va conta enorm cât va dura criza, căci dacă vremurile de prosperitate revin, englezii vor uita de divorț.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri