BUSINESS CLUB. Banca Comercială Carpatica ar putea fi preluată de Nextebank

Data publicării:
carpatica

Ar fi cumva şi o întoarcere la prima iubire pentru că au mai existat discuţii de fuziune între cele două entităţi înainte să apară fondul de investiţii american. Şi atunci Carabulea negocia ceva mai dur pentru că nu era în situaţia actuală, când Carpatica are nevoie de o infuzie de capital de aproape 25 de milioane de euro. Carabulea are dreptul de vot suspendat din cauza probemelor juridice şi este presat să vândă de nevoia de capital a băncii.

Va fi însă un calendar strâns. Nextebank trebuie să facă toate operaţiunile premergătoare în trei săptămâni. Are deocamdată exclusivitate la subscriere, dar se poate retrage, a anunţat Banca Carpatica printr-un comunicat emis Bursei.

Negocierile cu J.C. Flowers au eşuat pentru că a picat în primul rând preluarea de către americani a filialei locale Piraeus. Aceasta era prima vizată pentru că avea o dimensiune mai mare, 2,2% cotă de piaţă. Carpatica are sub 1% din piaţă după active. J.C. Flowers intenţiona să preia ambele bănci şi să le unească pentru a face un jucător de top zece.

Carpatica are nevoie urgentă de o infuzie de capital. Solvabilitatea băncii e sub pragul minim impus de 8%. La nouă luni din 2015 raporta o pierdere de 5 milioane de euro.

Nextebank are o cotă de piaţă de sub jumătate de procent. E fosta Romexterra, deţinută până în 2013 de MKB, o bancă ungară. Atunci a fost prleuată de fondul de investiţii Axxess Capital

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri