BUSINESS CLUB. Baronii locali, stăpâni peste banii europeni

Data publicării:
euro bani mediafax-1

Cea de-a doua variantă a Acordului de Parteneriat stabileşte o structură în care apar opt Agenţii Regionale de Dezvoltare, care vor avea atribuţii în gestionarea fondurilor europene de la Ministerul Agriculturii şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale.

În prima variantă a Acordului, cea în engleză, transmisă Comisiei Europene în octombrie 2013, agenţiile erau scoase din diagrama pe partea Ministerului Agriculturii, notează Hotnews.

Prima variantă a Acordului a fost mai apoi criticată de Bruxelles pentru că este prea vagă, fără viziune şi cu lecţii neînvăţate. De altfel, în decembrie, Comisia Europeană a cerut socoteală României şi cu privire la implicarea ministerului lui Liviu Dragnea în fondurile europene de la Agricultură. Decizia era luată la Bucureşti, de a da o putere cât mai mare numărului doi din Guvern.

În noua variantă de Acord, baronii locali vor avea putere de decizie managerială pentru banii europeni de la Programul Operaţional Regional şi de la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

În total, este vorba despre fonduri europene de 14,4 miliarde de euro, bani care vor fi gestionaţi de autorităţile de management.

O parte din atribuţiile autorităţilor vor fi preluate de structurile regionale, care vor putea verifica, aproba sau urmări realizarea proiectelor cu fonduri comunitare.

Ministerul condus de Liviu Dragnea va avea în subordine trei autorităţi de management, iar ministerul Agriculturii - două. Ministerul Dezvoltării Regionale va gestiona atragerea de fonduri europene în valoare de aproape 7 miliarde de euro.

Ministerul Agriculturii va trebui să absoarbă peste 7,5 miliarde de euro din bani comunitari.

Pentru perioada 2014-2020, România va avea la dispoziţie aproape 39 de miliarde de euro. Până acum, România a reuşit să atragă doar 6,4 miliarde de euro, adică 33 la sută din alocarea UE pentru perioada 2007-2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri