BUSINESS CLUB. Biserica Anglicană, interesată de Royal Bank of Scotland

Data publicării:
rbs

Cei care se ocupă de investițiile Bisericii Anglicane au constituit un consorțiu condus de fostul bancher Lord Davies pentru a prelua controlul asupra a 315 sucursale ale Royal Bank of Scotland. Tranzacția s-ar ridica la peste un miliard de euro. Consorțiul bisericii vrea să dea băncii un nou suflu, unul bazat pe o relație etică cu clienții. Asta în contextul în care biserica a susținut mereu că băncile corup oamenii care lucrează pentru ele.

Nu este pentru prima dată când Biserica Anglicană se implică în afaceri în domeniul bancar. Biserica are acțiuni la banca Barclays, una dintre cele mai mari din lume. Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury, unul dintre liderii bisericii, este un personaj important printre cei care vor să restructureze sistemul bancar britanic. Arhiepiscopul, fost executiv în industria petrolului, a criticat de mai multe ori actualul sistem și a cerut introducerea unor standarde pentru bancheri.

Biserica Anglicană se autofinanțează prin donații, dar mai ales prin afacerile pe care le păstorește. Biserica spune că nu investește în afaceri pornografice, cu armament, alcool sau droguri și că totul trece printr-un filtru al unei comisii de etică. În realitate, însă, biserica deține o serie de participații la firme care sunt puțin transparente, unele dintre ele fiind acuzate de spălare de bani. Biserica mai investește și în mari companii, precum British Petroleum, GlaxoSmithKline sau Apple.

Capacitatea de management a propriilor afaceri a fost de multe ori pusă sub semnul întrebării. Acum câțiva ani a ajuns chiar în situația de a nu mai avea bani pentru pensiile vicarilor. Fondul de pensii gestionat de Biserică făcuse investiții speculative care s-au prăbușit. Anul trecut, biserica a trebuit să scoată la vânzare reședințele luxoase ale clerului pentru a face rost de bani. Biserica Anglicană are investiții de 5,5 de miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri