Business Club: Cele mai spaţioase locuri în avion care nu costă bani în plus

Data publicării:
locuri-1

Călătoriile cu avionul pot fi extrem de costisitoare şi obositoare dacă nu sunt plănuite din timp. Pentru cei care călătoresc frecvent, este foarte important confortul, implicit spaţiul în care îşi pot întinde picioarele.

Companiile aeriene au creat tot felul de taxe pentru a face mai mulţi bani din servicii. Se plătesc bagajele în plus, îmbarcarea cu prioritate, spaţiul suplimentar pentru picioare, transferul cu autobuzul sau simpla gustare din avion. Condiţiile de călătorie la clasa economy au devenit atât de inconfortabile, încât unii clienţi, mai pretenţioşi, sunt practic obligaţi să plătească pentru un loc la clasa business doar ca să nu călătorească cu genunchii la gură.

Împărţirea avionului pe clase a apărut în anii 70, iar de atunci companiile aeriene au introdus o mulţime de servicii suplimentare care ajung să coste chiar mai mult decât biletul în sine. De exemplu, pentru un drum dus-întors, companiile low-cost Wizz Air şi Blue Air din România taxează cu 20 de euro spaţiul suplimentar pentru picioare, taxă care poate ridica şi cu 50% preţul final al biletului de avion, dacă acesta este achiziţionat cu multă vreme înainte de călătorie.

Specialiştii în serviciile aeriene spun însă că nu trebuie să plăteşti întotdeauna în plus pentru a avea un confort sporit. Locurile cele mai generoase ca spaţiu pentru pasager sunt cele din dreptul ieşirilor de urgenţă – dar acolo se pun condiţii. Nu pot fi ocupate de pasageri sub 18 ani, cei supraponderali, femeile însărcinate sau cei care călătoresc împreună cu copii mai mici de doi ani.

La fel de generoase sunt şi cele din primul şi ultimul rând, dar în cazul lor există o problemă: de obicei aceste zone sunt mai aglomerate, pentru că aici se află toaletele din avion.

Alegerea tipului de avion cu care se face zborul poate spori confortul. De pildă, avioanele Airbus sunt ceva mai spaţioase decât modelele Boeing. Unele modele sunt însă mai confortabile decât altele prin simpla construcţie. Aeronavele A 320, de exemplu, dispun de mai mult spaţiu în interior, deci pasagerii au mai mult loc pentru picioare. Sunt puţin mai spaţioase decât avioanele Boeing 737.

În avioanele Blue Air, de exemplu, cel mai bun loc ar fi 6A, din primele rânduri. Cel mai puţin solicitat loc este 31E, un scaun de mijloc din spatele avionului.

Deşi locurile de la geam sunt de obicei cele mai solicitate, pentru un călător frecvent priveliştea de deasupra norilor este mai puţin importantă, aşa că cea mai bună alegere este locul de lângă culoar, pentru că îţi dă senzaţia de mai mult spaţiu.

Cea mai bună soluţie de economisire este să rezervi din timp biletul, pentru a putea alege cel mai bun loc.

Companiile aeriene câştigă şi din taxele pe îmbarcarea prioritară. La companiile low-cost care activează în România, acest serviciu costă de regulăsub 10 euro. Contra acestei sume, nu mai stai la coadă şi, dacă locurile nu sunt rezervate, poţi să alegi cel mai bun scaun.

Pentru companiile aeriene low-cost, serviciile suplimentare aduc o mare parte din venituri. Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, face 1 miliard de euro în plus în fiecare an din taxele suplimentare, adică 20% din totalul veniturilor pe 2013.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri