BUSINESS CLUB. Guvernul intenţionează să deschidă o nouă mină de uraniu

Data publicării:
5

Sunt şanse mari ca Executivul să găsească banii necesari pentru exploatarea unui zăcământ de de uraniu în localităţile Tulgheş, din judeţul Harghita, şi Grinţieş, din judeţul Neamţ, spune secretarul de stat din Ministerul Economiei, Maricel Popa.

Potrivit acestuia, zăcământul de la Tulgheş-Grinţieş este cel mai bogat din România. În prezent, singurul zăcământ aflat în exploatare este cel de la Crucea-Botuşana, din judeţul Suceava, deschis în urmă cu 30 de ani. Minereul de uraniu extras acolo este prelucrat la Feldioara, în judeţul Braşov, şi mai apoi folosit la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

România caută de mai mulţi ani diversificarea resurselor de materie primă pentru obţinerea de combustibil necesar reactoarelor de la Cernavodă. În 2009, reprezentanţii Ministerului Economiei au purtat discuţii pentru cumpărarea sau exploatarea de uraniu în Kazahstan. O altă opţiune era creşterea producţiei interne, prin includerea de noi zăcăminte autohtone.

Exploatările masive de uraniu au început în România anii 50, prin societatea mixtă sovieto-română Sovromcuarţit. Vreme de un deceniu, sovieticii au exportat către Rusia cantităţi uriaşe de uraniu, folosit pentru programul de bombe nucleare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri