BUSINESS CLUB. Infracțiuni în PIB: banii din afaceri ilegale aduc, statistic, creștere economică

Data publicării:
magazin italia

Introducerea banilor ilegali în statisticile oficiale va umfla peste noapte economiile Uniunii Europene cu câteva procente. Italia este prima ţară europeană care a anunţat că este pregătită să schimbe formula de calcul a produsului intern brut.

Institutul italian de statistică a făcut deja o estimare a sumelor strânse din contrabanda cu droguri şi produse contrafăcute, evaziune şi alte infracţiuni şi activităţi ilegale. În viitorul apropiat, aceşti bani vor fi introduşi în PIB. Potrivit unor calcule făcute de curând de Eurostat, cu tot cu activităţile ilegale, creşterea economică a italiei ar fi de 1-2%, cea a Austriei, Marii Britanii şi Olandei ar fi de 3-4% în vreme ce Finlandei şi Suediei i-ar aduce tot 3-4% în plus.

Însă câtă vreme infractorii nu îşi raportează activitatea, aceste statistici vor avea mereu un grad mai ridicat de eroare decât statisticile activităţilor legale. Însă unii economişti spun de multă vreme ca activităţile ilegale trebuie introduse în calculul produsului intern brut, căci aceşti bani murdari ajung, în final, tot în economie.

De exemplu, în cazinourile ilegale, angajaţii lucrează la negru. Nu au contract de muncă, nu achită contribuţii sociale şi primesc banii în plic la final de lună.

Însă angajaţii la negru ai unui cazinou cheltuiesc acei bani ca toţi ceilalţi angajaţi din economie: îşi cumpără mâncare şi îşi plătesc chiria şi întreţinerea. Şi sunt şanse mari ca măcar una dintre bancontele pe care le avem în portofel să fi fost implicată la un moment dat într-o activitate ilegală.

Şi totuşi, introducerea activităţilor ilegale în calcularea PIB poate da naştere unor situaţii ciudate. Creşterea economică a unei ţări poate ajunge să fie susţinută de creşterea activităţilor ilegale.

De altfel, în noile statistici, economia subterană ar putea scoate Italia din recesiunea prelungită în care se află. În primul trimestru, economia italiană a scăzut cu 0,1% faţă de trimestrul precedent şi cu 0,5% faţă de anul precedent.

Aflat de trei luni în funcţie, noul premier Matteo Renzi încă nu a apucat să pună în practică toate reformele pe care le plănuieşte. Şi în va fi destul de greu să lupte cu vechiul sistem. De altfel, Renzi spunea că Italia nu este o ţară normală câtă vreme parlamentul de la Roma are mai mulţi membri decât Congresul Statelor Unite, iar unii funcţionari italieni sunt mai bine plătiţi decât Barack Obama.

Sistemul italian de stat rămâne unul birocratic şi corupt. Însă, în noile statistici, corupţia s-ar putea număra printre activităţile ilegale care asigură creşterea economică a Italiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate