BUSINESS CLUB. Marii operatori de telefonie mobilă își apără tarifele de interconectare

Data publicării:
telefonie mobila-5

Este momentul în care ar trebui să scadă de la 3,07 eurocenţi pe minut la 0,86 eurocenţi pe minut pentru apelurile în reţelele mobile.

E vorba de acel tarif plătit de un operator pentru un apel făcut de un client de-al său în altă reţea. Şi de fapt tariful de interconectare este apoi transferat utilizatorilor, care o plătesc prin facturi.

Potrivit marilor operatori ar dispărea 200 de milioane de euro. Nu e vorba de pierderi, ci de venituri nerealizate e o mare diferenţă.

Poate părea mult dar e o piaţă totuşi mare, cu venituri pe total inclusiv reţele mobile şi fixe de 2,7 miliarde de euro. Deci ar fi vorba de mai puţin de 8%.

Dar acestea sunt cifre seci pentru că scot din calcul creşterea traficului. Apelurile vor fi mai ieftine, deci omul va vorbi mai mult. E o experienţă întregă în spate.

De fiecare dată când tarifele de interconectare au scăzut a crescut consumul. În ultimii 10 ani tarifele medii s-au redus de şapte ori, în parte din aceste decizii de a mai tăia de la interconectare dar şi datorita creşterii concurenţei.

Însă acele 200 de milioane venituri nerealizate înseamnă de fapt economii pentru utilizatori. Nu toate, căci mai sunt şi apelurile internaţionale.

De fapt acesta este un nou argument pentru operatori, anume că din România se sună mai mult în afară decât se sună de afară în România şi astfel ar ajunge să se subvenţioneze operatori din ţările bogate.

Era dat exemplul Germaniei dar acolo e neclar pentru că e tot aşa o luptă pentru a reduce tarfile de interconectare.

În alte ţări precum Italia sau Franţa, tarfiele de interconectare sunt foarte apropiate de cele propuse în România, iar pe alocuri ar urma să mai scadă din aprilie anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
„Eram o mamă singură cu gemeni de trei ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri despre despărțirea de Marc Anthony...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
La Toya Jackson stârnește îngrijorare cu silueta sa subțire: "Doamne, nici brațul meu nu încape în cizma...
Film Now
„Sunt Michael J. Fox și sunt tată și actor”. Starul din „Back to the Future”, ovaționat la gala Actor Awards...
Adevarul
Soldații ucraineni din prima linie, avertismente cu privire la dronele Shahed lansate de Iran în Orientul...
Newsweek
Cele 22 de sporuri de care Casa de Pensii ține cont la calcul pensiei. Cum îți pot aduce bani in plus?
Digi FM
Apariţie surpriză a lui Harry Styles la SNL, în timpul monologului lui Ryan Gosling. „Omule, ce faci aici?”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Pierce Brosnan, mândru și fericit la expoziția de artă a fiului său cel mic. Alături de actor, și nepoata sa...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii