Camioane românești atacate cu pietre în Franța

Data publicării:
cinq-camions-de-nouveau-caillasses

Foto: ouest-france.fr

Clipe de teamă pentru mai mulți șoferi din Polonia, România și Lituania în noaptea de miercuri pe joi când camioanele conduse de ei au fost atacate cu pietre în localitatea Loudeac, potrivit publicației ouest-france.fr.

Camioanele au fost parcate peste noapte în diferite locuri din localitatea menționată. Camionul unui șofer român a suferit distrugeri, constând atât în spargerea rezervorului, cât și a parbrizului. Vehiculul a devenit de necondus. Incidentul a avut loc miercuri seara la ora 23.00 iar camionul era parcat în parcarea magazinului Lidl. ”Adormisem când am auzit un zgomot”, spune șoferul potrivit publicației menționate. El s-a ales cu o gaură considerabilă în rezervor. ”Nu mai pot conduce așa”, a afirmat el.

Este relevant faptul că persoanele în cauză nu au luat nimic, fie că este vorba de marfa transportată, fie de alte lucruri de valoare. Oricum, el nu a fost singurul atacat. ”Nu am fost singurul. Și un alt camion a fost atacat”, a spus el.

În scenarii similare au fost implicați și ceilalți patru șoferi est-europeni. Un conducător auto lituanian este încă șocat de cele ce i s-au întâmplat în trafic. "Am fost speriat văzând că zbura spre mine, spre parbriz, o piatră foarte mare”, a spus el. Un număr de cinci camioane au fost avariate, la patru dintre acestea fiind vorba de distrugeri ale rezervorului.

Nici unul dintre conducătorii auto nu a putut identifica autorii. Atacurile au fost rapide, făcute de către persoane aflate în grup. Publicația franceză menționează că actele de vandalism apar într-o perioadă sensibilă, conflictuală între transportatorii străini și cei francezi. Ultimii denunță o concurență neloială din partea colegilor lor din estul Europei și acuză reapariția cabotajului ilegal (cabotaj – operațiune de preluare și livrare de mărfuri în interiorul unui stat de către operatori de transport din alte țări).

Situația transportatorilor est-europeni care prestează servicii de transport în vestul Europei este delicată. Aceasta în pofida susținerii oficialilor de la Bruxelles că piața europeană a bunurilor și serviciilor este liberă, concurențială, neîngrădită de bariere administrative.

Sub pretextul că asigură drepturile angajaților din țara respectivă și că respectă o cartă socială a drepturilor angajaților, țări din vestul Europei au adoptat măsuri care pur și simplu lovesc în rentabilitatea transportatorilor din est. Este vorba de exemplu de obligații introduse de Franța conform cărora șoferii trebuie cazați la hotel pe perioada obligatorie de odihnă deși camioanele dispun de cabine dedicate odihnei.

Atât în Franța cât și în Germania, deși nu sunt angajați ai unor angajatori din țările respective și deși se află pe teritoriul acestora nu mai mult de câteva zile, transportatorii români sunt obligați să plătească conducătorii auto cu salariile minime cuvenite angajaților din acele țări. Toate aceste măsuri, reclamate deseori la Bruxelles și la Ministerul Transporturilor de către transportatorii români fără succes, sunt justificate de oficialii din vestul Europei prin un așa-zis dumping social pe care îl fac firmele din estul Europei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri