Sari la conținut

Capcanele creditelor bancare. Eliminarea clauzelor abuzive, destul de greu de pus în practică

Teoretic, de la 1 octombrie, băncile vor fi obligate să elimine din toate contractele clauzele considerate de instanţe superioare ca fiind abuzive. În realitate, nu e atât de simplu.

Clienţii consideraţi înşelaţi de bancă trebuie să se adreseze Protecţiei Consumatorului, iar instituţia se va adresa unei instanţe specializate. Vor fi doar patru în toată ţara, a anunţat premierul Victor Ponta, cu judecători ce trebuie să fie instruiţi. Un proces de durată, de vreme ce abia acum Ministerul Justiţiei pregăteşte viitoarele tribunale unde românii îşi vor căuta dreptatea.  

Ionel Enciulescu a luat în 2008 un credit în franci elveţieni pentru o locuinţă. A descoperit însă că are un comision de risc care i-a crescut nejustificat costul împrumutului.

Câştigul lui în instanţă ar putea scoate comisioanele similare din toate contractele din România, la sesizarea ANPC sau a unor asociaţii de protecţie a consumatorilor.

Procesele se vor judeca în trei-patru instanțe specializate - București, Cluj, Iași . Nu orice judecător poate judeca contracte, dosare de zeci, sute de pagini făcute de case mari de avocatură, preciza premierul Victor Ponta.

Judecarea la instanţe specializate va preîntâmpina eventuale abuzuri şi interpretări greşite. Asta pentru că au fost cazuri în care anumite instanţe au decis chiar anularea întregii dobânzi plătite de client către bancă.

Peste 10 mii de români s-au plâns instanţelor de clauze abuzive, iar cei mai mulţi au avut câştig de cauză. Sunt români cu credite luate înainte de începutul crizei.

Pentru toate creditele acordate din 2010 încoace, băncile nu mai au voie să perceapă mai mult de cinci comisioane: de analiză dosar, de administrare credit, comision de penalizare pentru întarzierea la plată, de rambursare anticipată, dacă dobanda este fixă, şi comision unic pentru servicii prestate la cererea clientului.

Dar legea nu prevede şi o limită maximă a acestor comisioane.

Astfel, în funcţie de valoarea creditului, comisionul de analiză a dosarului poate ajunge la 3.500 de euro.

Bancherii au libertate şI în privinţa comisionului de administrare. Ei îl pot percepe o dată la începutul perioadei de creditare, dar pot să prevadă în contract să perceapă un astfel de comision şi în fiecare lună sau în fiecare an.

Marius Şerban analist financiar la conso.ro, atrage atenția că un credit care are comisioane nu înseamnă neapărat un credit scump. „Pot fi credite fără comisioane mai scumpe decât unul cu aceste costuri suplimentare. De aceea important este să ne uităm la dobânda anuală efectivă”, subliniază specialistul.

Din cele 3,8 milioane de români care au încheiat contracte de credit cu băncile, 715 mii au probleme cu plata ratelor. Fie din cauza dobânzilor prea mari sau a clauzelor care le-au mărit costul împrumutului.

Avocatul Marius Coltuc a declarat la Digi24 că știrea despre clauzele este oarecum bombastică, pentru că în realitate lucrurile nu vor fi atât de simple, iar procesele ar putea dura chiar și doi ani. Urmăriți-i explicațiile oferite în studioul Digi24 în materialul video de mai jos:

Au reclamat clauze abuzive

- 10 mii de plângeri în instanţă

- 3000 de sesizări la ANPC

Comisioane bancare legale

- de analiză dosar

- de administrare credit

- de penalizare pentru întarzierea la plată

- de rambursare anticipată

- comision unic pentru servicii prestate la cererea clientului

Creditele românilor

- 3,8 milioane de contracte de credit

- 715 mii cu probleme la plata ratelor

Etichete: clauze abuzive , comisioane , credite bancare , 1 octombrie , cum se procedeaza pentru clauzele abuzive

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale