Sari la conținut

Ce noutăți aduce viitoarea lege a RCA

Noile prevederi privind asigurările de Răspundere Civilă Auto (RCA) schimbă regulile jocului. Modificările nu sunt minore, spune Marius Vorniceanu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Foto: GettyImages

Proiectul legii privind asigurarea RCA este unul dintre cele mai dezbătute acte normative, existând numeroase elemente de noutate, a declarat, miercuri, Marius Vorniceanu vicepreşedinte pentru asigurări al ASF, în cadrul Conferinţei de Asigurări Auto de la FIAR 2016.


"S-a constituit un grup de lucru la nivelul ASF. Am avut ca parteneri reprezentanţi ai consumatorilor, ai transportatorilor. Bineînţeles, alături de noi au fost UNSAR, UNSICAR, dar şi o serie de alte entităţi din România care au avut o contribuţie importantă", a specificat acesta, potrivit 1asig.ro.

Aceste elemente de noutate ale noului proiect de lege sunt:

1. Decontarea directă: "Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asiguratorul RCA sau către propriul asigurator RCA în cazul compensării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR (Biroul Asiguratorilor Auto din România – n.red.), în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta lege." 

Marius Vorniceanu consideră că decontarea directă poate fi introdusă cu un caracter facultativ. Iar pe măsură ce piaţa se va dezvolta şi companiile se vor alinia standardelor impuse, decontarea va fi acceptată de multe companii. Potenţialele riscuri sunt legate de creşterea costurilor, în contextul îmbunătăţirii calităţii serviciilor.

2. Posibilitatea suspendării poliţei pe perioada neutilizarii vehiculului:  "Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului; în situaţia producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, asiguratorul este obligat la plata despăgubirii , acesta având drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului; procedura suspendării se stabileşte prin reglementări comune ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor şi A.S.F." 

Oficialul ASF a precizat că, din punctul de vedere al asiguratorilor, acest lucru poate afecta rentabilitatea societăţilor şi punerea în aplicare poate fi destul de greoaie. 

De asemenea, Marius Vorniceanu a subliniat că, în acest caz, este susţinătorul unor sancţiuni corespunzătoare pentru cei care vor circula fără poliţe RCA. "Această facilitate va fi destul de greu de aplicat chiar şi pentru proprietarii de autovehicule - persoane fizice sau juridice. Eu cred că dacă regulile sunt foarte clare şi sancţiunile sunt pe măsură, nu cred că această reglementare va avea un impact mare", a adăugat el.

3. Posibilitatea încheierii poliţei şi pe perioade mai mici:  "Contractul RCA se încheie pe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului. " 

Această schimare presupune modificări în sistemele IT (flexibilizarea perioadei de emitere și calculul primei), dar şi adaptarea/modificarea sistemului bonus/malus.

Marius Vorniceanu atrage atenţia ca  preţurile poliţelor încheiate pe perioade mici pot creşte, ca urmare a apariţiei unor costuri suplimentare de administrare, emitere a poliţei etc. 

4. Posibilitatea plăţii în rate poliţei RCA:  "Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate conform acordului dintre asigurat şi asiguratorul RCA; contractul RCA produce efecte şi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit intre asigurat/contractant/utilizator şi asiguratorul RCA, dacă asiguratorul RCA nu şi-a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA; contractul RCA constituie titlu executoriu pentru ratele scadente şi neachitate." 

În acest caz, asigurarea este valabilă inclusiv pe perioada când asiguratul nu îşi plăteşte ratele (până la momentul rezilierii contractului).

5. Clasa bonus/malus poate lua în calcul istoricul şoferului. Posibilitatea utilizării tehnologiilor telematice:  "Pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare, asiguratorul RCA poate lua în calcul istoricul daunelor plătite, în ultimii 5 ani, pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat, precum şi utilizarea unor tehnologii de tip telematics. 

Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus/malus sunt cele prevăzute în reglementările A.S.F. Clasa bonus/malus poate lua în calcul istoricul şoferului şi nu numai combinaţia şofer - vehicul. Informaţiile privind istoricul şoferului sunt cele aflate în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României - CEDAM." 

Această reglementare asigură o acurateţe mult mai mare în cuantificarea riscului şi implică schimbări semnificative în CEDAM, inclusiv necesitatea obţinerii şi centralizării de informaţii suplimentare privind istoricul şoferului.

Marius Vorniceanu a precizat că este adeptul introducerii unei noi formule de calculare a RCA în funcţie şi de istoricul şoferului, în care să se ia în calcul şi sancţiunile din Codul rutier - amenzile de circulaţie - deoarece toate aceste reguli încălcate de şofer reprezintă riscuri suplimentare. Astfel, şoferii care un comportament necorespunzător în trafic vor fi sancţionaţi în mod corespunzător cu tarife mai mari. 

De asemenea, această reglementare poate duce şi la reducerea semnificativă a numărului de accidente prin responsabilizarea şoferilor.

6. Despăgubiri pentru vătămări corporale pe baza unor tabele cu puncte traumatice:  "Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare.

Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se evaluează pe baza punctajului obţinut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală (I.M.L.) şi prevăzut în reglementările A.S.F. [...] 

Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic, statistic, precum şi în concordanţă cu jurisprudenţa din România."

În acest caz, punctajul pe baza tabelului întocmit de I.M.L. se utilizează pentru despăgubirea pe cale amiabilă, însă Nu există limitări imperative pentru despăgubirile pe cale judecătorească.

Marius Vorniceanu susține că dacă există un punctaj pentru a limita despăgubirile se reduc şi costurile companiilor de asigurări, ceea ce va conduce la reducerea tarifelor RCA.

Etichete: rca , asigurare auto , ASF , proiect lege

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale