Ce presupune administrarea specială la Astra Asigurări

Data publicării:
Calculator finante contabilitate bani-Mediafax Group-Gabriel Fluerariu

 

Administratorul special preia integral atribuţiiie persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare supuse procedurii de redresare financiară prin administrare specială, aşa cum acestea rezultă potrivit legii şi actelor constitutive ale societăţii de asigurare”, se arată în decizia adoptată marţi de ASF, citat de Mediafax.

Administratorul va lua luarea măsurilor necesare pentru calcularea corespunzătoare şi în conformitate cu cerinţele legale a rezervelor tehnice constituite de societate.

Pe parcursul acestui proces, companiei îi va fi interzis să efectueze investiţii în valori mobiliare si imobiliare, cu excepţia plasamentelor în depozite bancare şi titluri de stat/certificate de trezorerie.

De asemenea, se va interzice înstrăinarea bunurilor şi/sau activelor societăţii de asigurare, fără aprobarea prealabilă a ASF.

KPMG va luat măsurile necesare în vederea accelerării recuperării împrumuturilor acordate în cadrul grupului şi interzicerea acordării de noi împrumuturi, va inventariea şi evalua, conform normelor în vigoare, creanţele înregistrate în evidenţele societăţii şi va anula creanţele din asigurare aferente contractelor ieşite din perioada de valabilitate, cu înregistrarea rezultatelor în contabilitatea societăţii, în regim de urgenţă.

Totodată, va avea lor reanalizarea politicii de reasigurare şt plasarea riscurilor către reasigurători cu rating acordat de agenţii de rating recunoscute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri