Ce spun oficialii de la Băneasa despre sosirea lui Jean - Claude Juncker

Data actualizării: Data publicării:
avion1

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a trimis Corpul său de control la compania Aeroporturi București, care are în subordine și aeroportul Băneasa, pentru a investiga respectarea procedurilor de operare.

Aceasta după ce aeroportul Băneasa a fost scena unei întâlniri ratate între șeful Guvernului, Viorica Dăncilă, și șeful Comisiei Europene, Jean - Claude Juncker, după ce avionul ultimului a ajuns mai devreme decât trebuia.

Oficiali din cadrul Companiei Aeroporturi București care are în subordine aeroporturile Henri Coandă (Otopeni) și Băneasa spun că verificările Ministerului Transporturilor nu vor indica nimic neînregulă, ”pe chestia aceasta, cel puțin”.

Situațiile în care aeronavele ajung mai devreme nu sunt rare, în special la cursele lungi, Dacă este posibil, aeronavelor li se permite aterizarea. „Doar nu pot fi ținute în aer”, spune o sursă din cadrul aeroportului. Aceasta cu atât mai mult cu cât zborul șefului CE era unul privată.

Cât privește gestul ministrului Transporturilor, Lucian Șova, de a își trimite corpul de control pentru verificări, acesta este interpretat mai degrabă ca un exercițiu de imagine al ministrului. Lucian Șova este unul dintre miniștrii nu atât vizibil pe scena publică, cât posesor al unui mandat important.

Premierul Viorica Dăncilă nu a ajuns, luni după-amiază, la aeroport pentru a-l întâmpina pe preşedintele Comisiei Europene, care a venit la Bucureşti pentru a participa la summit-ul Iniţiativa celor Trei Mări. Guvernul a susţinut că aeronava lui Jean Claude Juncker a sosit mai devreme decât ora anunţată, iar SPP l-a preluat pe acesta de la scara avionului şi l-a dus la hotel.

Cel mai probabil, până la sfârşitul săptămânii, vor exista primele concluzii ale investigaţiei declanşate de Ministerul Transporturilor, potrivit surselor citate.

„În legătură cu vizita de luni a preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ministrul a solicitat azi Corpului de control să investigheze dacă şi cum au fost respectate procedurile de către experţii instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, a acelor persoane care au gestionat această situaţie”, a declarat surse oficiale din Ministerul Transporturilor, pentru News.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine are dreptul să locuiască într-o casă moștenită? Poți fi dat afară de frați sau rude?
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Ce avere are Andrea Bocelli. Suma uriașă câștigată de tenorul italian în 30 de ani de carieră
Film Now
Soția înstrăinată a lui Eric Dane, pozată într-un moment de tandrețe cu milionarul Peter Morton. E mai în...
Adevarul
Scandal uriaș în familia Regelui Cioabă: fiul minor s-a logodit cu o fată de 14 ani. A cumpărat-o cu zece...
Newsweek
Casa de Pensii dă vești proaste pentru o categorie de pensionari. „În 90% din dosare banii sunt mai puțini”
Digi FM
Kim Kardashian era pe cale să sară pe geamul hotelului, după jaful din Paris, de teamă că atacatorii s-ar fi...
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Pe ea vrea să o vadă Hugh Jackman ridicând un Oscar în 2026: "Nu e numai una dintre vedetele industriei, e o...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă