Cea mai mare bancă americană, JP Morgan, zdrobită de Guvernul SUA pe piaţa creditelor pentru studenţi

bani-2

Cea mai mare bancă americană, JP Morgan, a capitulat în faţa executivului american: instituţia a anunţat că se retrage de pe piaţa creditelor pentru studenţi, o piaţă uriaşă, de peste 1000 de miliarde de dolari. Ca şi alte bănci care au luat decizii similare, JP Morgan a fost zdrobită de concurenţa pe care i-o face însuşi guvernul SUA, pentru că tot mai multe familii aleg să se împrumute de la Guvern. Motivul: creditele sunt mai ieftine.

JP Morgan va înceta să acorde credite studenţilor la mijlocul lunii octombrie, în plin sezon de finanţare pentru acest an universitar. Banca a dat semne că vrea să iasă din această afacere încă de anul trecut, când a anunţat că nu mai acordă credite decât clienţilor existenţi.

Din 2010, de când Guvernul a venit cu propriile soluţii de creditare pentru studenţi, marile bănci s-au retras rând pe rând din această piaţă. Bank of America şi CitiGroup se numără printre ele. Wells Fargo a rămas singura mare bancă americană care mai dă astfel de credite.

Schimbările de legislaţie, precum şi pierderile suferite după declanşarea crizei, au făcut ca tot mai multe bănci să capituleze în faţa ofertelor mai bune făcute de guvernul Statelor Unite. Dobânzile practicate de guvern sunt mult mai reduse, aşa că acum doar 15% din piaţă este acoperită de băncile private.

În anul trecut universitar, creditorii privaţi au acordat finanţări de studiu în valoare de 8 milarde de dolari, de trei ori mai puţin decât în perioada de dinainte de criză, notează Wall Street Journal. 60% din cele 20 de milioane de studenţi pe an din America recurg la diferite forme de creditare pentru a merge la facultate.

Spre deosebire de sistemul european de învăţământ, unde studiile universitare sunt mult mai mult subvenţionate de stat, în Statele Unite studenţii care nu au burse trebuie să îşi plătească singuri şcoala. Guvernul a limitat creditele pentru studenţi la 31.000 de dolari pentru întreaga perioadă de studii. Suma nu este suficientă, aşa că mulţi studenţi ajung să se împrumute şi de la bănci.

Pentru JP Morgan, renunţarea la creditele pentru studenţi este un pas înapoi. Banca este implicată în mai multe procese, în care este acuzată de încălcarea reglementărilor şi de manipularea pieţei. În cei cinci ani de la declanşarea crizei, banca a pus deoparte 21 de miliarde de dolari pentu rezolvarea problemelor juridice.

Business Club

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate