Cel mai mare producător de lactate din România, pe bursă

Data publicării:
bursa de valori bucuresti bvb - captura

Compania Albalact, devenită recent cel mai mare producător de lactate la nivel naţional, are şansa să atragă investitori noi.

Cu siguranţă că pentru orice proiect de dezvoltare pe care-l vom avea o să ne uităm către piaţa de capital”, spune Radu Ciurtin, preşedintele companiei de lactate.

Dacă valoarea acţiunilor va creşte şi acestea se vor vinde bine la bursă, compania vrea să investească în extinderea fabricii din Câmpulung Moldovenesc.

Industria alimentară a beneficiat de câteva avantaje majore: reducerea de TVA, care se traduce prin mai mulţi bani care ar putea rămâne în buzunarul consumatorilor şi, implicit, într-un consum mai ridicat, care ar putea duce la o creştere a profiturilor”, spune Adrian Simionescu, specialist pe piaţa de capital.

Analiştii economici spun că firmele româneşti au nevoie de variante de finanţare, altele decât creditele bancare. Listarea la bursă este o soluţie, dar aici ajung doar companiile cu perspective clare de creştere. De exemplu, Hidroelectrica ar atrage imediat investitori.

Hidroelectrica, prin listare, ar putea să devină cea mai mare companie sau cea mai mare tranzacţie listată la bursă, iar prin transparentizare creşte performanţa companiei”, spune Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Despre listarea la bursă a Hidroelectrica se vorbeşte de cel puţin cinci ani. Între timp, compania a intrat însă de două ori în insolvenţă.

Hidroelectrica nu mai e de mult o companie care trebuie să stea în insolvență. Să dea Dumnezeu să o scoatem în 2016 să o listam. E o mare pierdere Pentru România”, a spus premierul Victor Ponta.

Cele mai atractive companii listate la bursă în România sunt din domeniul financiar, din IT, cele energetice şi cele farmaceutice. În topul creşterilor acţiunilor de la bursă, în primele cinci luni ale anului se află Zentiva, Erste, Teraplast, Conpet şi BRD. În top 10 este o singură companie din industria alimentară: producătorul de bere Bermas.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri