Cel mai scump RCA din ultimii 25 de ani. Cât a ajuns să plătească șoferul de Logan pentru asigurare

Data publicării:
ACCIDENTE RCA GETTY IMAGES-5

Foto:GettyImages

Față de începutul acestui an, prețul a urcat cu aproape 40%, iar față de perioada similară a lui 2015, cel mai mic nivel de primă este aproape dublu, arată calculatoarele celor mai importanți brokeri din domeniu.

Niciodată în istoria recentă a asigurărilor, polița de răspundere civilă auto, principalul motor al pieței, nu a costat mai mult de 200 de euro. În fapt, nivelul mediu al ultimililor 10 ani nu depășește cu mult 100 de euro.

Creșterile de preț se datorează mai ales faptului că cei mai importanți jucători din domeniu se confruntă cu probleme financiare majore, provocate tocmai de politica de vânzări bazată exclusiv pe tarife reduse care s-au demonstrat a fi nesustenabile.

Astra Asigurări a intrat în administrare financiară și apoi în faliment din postura de cel mai mare jucător de pe piața asigurărilor, Euroins și City Insurance se află sub planuri de redresare care presupun explicit  creșterea tarifelor și reducerea dependeneței față de RCA, în timp ce Carpatica se află la un pas de ridicarea licenței după doi ani de redresare și aproape jumătate de an de rezoluție.

Scumpirile nu se vor opri aici

De altfel, cel mai mic preț de pe piață, cel puțin în cazul șoferului standard pentru care Profit.ro a calculat prețurile, îl oferă Carpatica Asig. Asigurătorul percepe un tarif de 1.050 de lei în timp ce City Insurance, cu a doua cotație, cere 1.140 de lei.

Cel mai sump vinde Groupama, unde tariful se apropie de 1.900 de lei pentru cazul nostru. Carpatica Asig are toate șansele să meargă spre faliment după ce singurul investitor care s-a arătat interesat să preia firma nu a reușit să convingă ASF că are banii necesari pentru a capitaliza Carpatica Asig cu cei 100 de milioane de euro promiși.

Aceasta înseamnă că, în viitor, după eventuala dispariție a Carpatica, prețurile minime vor merge și mai sus. În contextul în care din ce în ce mai mult firme dispar sau trec prin probleme majore, piața locală asigurărilor auto tinde să se îndreăte către un oligopol care nu poate duce decât la majorarea tarifelor.

Citește aici care sunt primele plătite la Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituția care aprobă modalitatea de calcul a tarifelor RCA de către asiguratori. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri