Certificatul energetic, ignorat de români

Data publicării:
30012013 20haragus-46781

Eliberarea unui certificat energetic pentru un apartament cu două camere costă în funcţie de suprafaţă între două şi trei sute de euro. O cheltuială inutilă, după cum consideră mulţi dinte cei care îşi cumpără casă.

Asta pentru că în lipsa unor reglementări stricte, cu banii pe care i-ar fi plătit pentru eliberarea certificatului energetic noii proprietari aleg să facă altceva. Spre exemplu, să-şi pună faianţă în bucătărie.

Ar face însă o economie mai mare dacă ar obţine certificatul, spun specialiştii. În funcţie de clasa energetică se stabileşte şi preţul locuinţei care este mai mare pentru, de exemplu, pentru blocurile reabilitate termic, încadrate în clasa B şi cele nereabilitate, încadrate în clasa C.

„Este considerată o îmbunătăţire şi este o diferenţă de maxim 5% faţă de un bloc nereabilitat”, a declarat Valentin Hobjila, director de vânzări rezidenţiale.

Dincolo de problema preţului, discuţia capătă accente dure în momentul în care specialiştii acuză notarii că încalcă legea şi acceptă semnarea contractelor de vânzare cumpărare fără ca în dosar să figurete certificatul energetic.

Notarii stipulează în contract că vânzătorul şi cumpărătorul nu doresc să aibă certificat de performanţă energetică. Se eludează legea chiar de notari. O parte dintre ei”, a povestit Steluţa Şerbănescu, vicepreşedinte Asociaţia Auditorilor Energetici.

Cu alte cuvinte, ca să câştige ei, notarii ne sacrifică pe noi, spun auditorii energetici. Acuzaţia este negată elegant.

„Este un document tehnic, cu caracter informativ. Şi rămâne la latitudinea părţilor dacă îşi solicită unul altuia acest înscris”, a spus Laura Badiu, purtător de cvânt al Uniunii Notarilor Publici.

Există însă două situaţii în care vânzarea locuinţelor nu poate avea loc fără certificatul energetic. Prima, în cazul programului Prima Casă, pentru că fără certificat statul nu garantează împrumutul bancar. A doua situaţie este în cazul clădirilor noi, care obţin automat un astfel de document în momentul recepţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri