China etalează primele arme în războiul comercial cu SUA: Cenzură pe rețelele sociale și critici la adresa tarifelor impuse de Trump

Data actualizării: Data publicării:
Trade war tariffs
China pregăteşte scena pentru o luptă comercială mai amplă cu cea mai mare economie a lumii. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

China afirmă că dispune de numeroase resurse pentru a purta un război comercial cu SUA. Deocamdată, a început să cenzureze pe reţelele sociale unele conţinuturi legate de tarife şi amplifică postările critice la adresa Washingtonului, după ce a promis miercuri măsuri „ferme” pentru a-şi apăra interesele după intrarea în vigoare a noilor tarife vamale americane asupra produselor chinezeşti.

Taxele pe produsele care intră în Statele Unite din mai multe ţări, după o nouă creştere la sfârşitul săptămânii trecute, au crescut din nou miercuri imediat după miezul nopţii (04.01 GMT), scrie News.ro.

Produsele chinezeşti sunt principala ţintă, cu taxe vamale suplimentare totalizând 104%. În replică, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a invocat miercuri „dreptul inalienabil şi legitim al poporului chinez la dezvoltare”. „Vom continua să luăm măsuri ferme şi viguroase pentru a ne proteja drepturile şi interesele legitime”, a spus el, citat de AFP.

Ministerul chinez al Comerţului a transmis, la rândul său, că are „voinţa fermă” de a răspunde războiului comercial al Washingtonului, a relatat agenţia oficială Xinhua. „China va lua cu hotărâre contramăsuri şi va lupta până la capăt dacă Statele Unite insistă să continue (escaladarea) măsurilor economice şi comerciale restrictive”, a declarat ministerul, potrivit agenţiei de stat.

Cenzură pe rețelele sociale

În acelaşi timp, potrivit agenţiei Reuters, China a început să cenzureze miercuri unele conţinuturi legate de tarife pe reţelele sociale, în timp ce postările care critică SUA au fost cele mai accesate.

Hashtagurile şi căutările pentru „tarif” sau „104” au fost în mare parte blocate pe platforma de social media Weibo, paginile afişând un mesaj de eroare. Alte hashtag-uri, în special despre penuria de ouă din SUA, au fost printre cele mai vizualizate pe Weibo. Televiziunea de stat CCTV a iniţiat un hashtag „#UShastradewarandaneggshortage” (SUA au un război comercial şi o criză de ouă).

SUA „flutură băţul tarifar într-o manieră foarte vizibilă, impunând tarife pentru produsele din oţel şi aluminiu ale UE, dar în acelaşi timp scriind scrisori discrete către ţările europene şi cerând urgent ouă”, a transmis CCTV într-o postare pe Weibo. Cenzorii de internet au permis, de asemenea, proliferarea comentariilor batjocoritoare la adresa SUA pe reţelele sociale chineze, prezentând Statele Unite drept un partener comercial iresponsabil la nivel global, în timp ce China pregăteşte scena pentru o luptă comercială mai amplă cu cea mai mare economie a lumii.

China controlează internetul printr-un sistem cunoscut sub numele de „Marele Firewall”, iar postările de pe reţelele sociale sunt cenzurate în mod obişnuit atunci când sunt considerate în detrimentul intereselor naţionale. Reţelele străine de social media precum Instagram şi X sunt blocate.

Generațiile viitoare „vor râde” de tarifele lui Trump

Avocatul Pang Jiulin din Beijing, care are peste 10,5 milioane de urmăritori pe contul său de Weibo, a declarat că partea Chinei din exporturile către SUA va fi rapid înlocuită de ţări precum Vietnam şi India, iar companiile chineze vor pierde oportunitatea de a continua să exporte către SUA. În faţa agresiunii economice a SUA, China nu are altă soluţie decât să „lupte până la capăt”, a spus el. „Dacă şi China creşte tarifele la 104%, preţurile bunurilor americane, inclusiv Apple şi Tesla vor creşte vertiginos, iar chinezii vor plăti un preţ mai mare pentru bunurile lor americane preferate”, a explicat avocatul.

Contraatacarea cu propriile tarife şi controale ale exporturilor ar putea să nu fie foarte eficientă, având în vedere că China expediază în SUA de aproape trei ori mai multe bunuri decât cele 160 de miliarde de dolari - valoarea bunurilor pe care le importă. Dar ar putea fi singura opţiune dacă Beijingul crede că are un prag de suportabilitate mai ridicat decât al Washingtonului.

Citește și Trump s-a enervat după ce Beijingul a impus taxe vamale Americii. „China a jucat prost” 

Acţiunile chineze s-au prăbuşit luni, indicele Shanghai Composite Index scăzând cu 7% , în cea mai proastă zi din ultimii cinci ani, dar au închis în creştere miercuri, susţinute de promisiunile statului de a sprijini pieţele locale.

Un celebru comentator chinez, Hu Xijin, a declarat miercuri că echipa lui Trump este „cu adevărat delirantă”.

„Ei sunt în război nu numai cu întreaga lume, ci şi cu cele mai de bază reguli ale societăţii umane, astfel încât şansele lor de victorie sunt zero”, a declarat Hu. „Tarifele lor reciproce vor fi bătute în cuie pe stâlpul ruşinii în istorie pentru ca generaţiile viitoare să râdă de ele.”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani