Cîțu prezintă planul de ajustare a deficitului prezentat Comisiei Europene: „PSD știe doar să mintă”

Data actualizării: Data publicării:
florin citu ID127951_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Premierul desemnat Florin Cîțu a scris, joi, pe Facebook că PSD știe doar să mintă, nu și să citească, și a adăugat că CE a confirmat că țintele de deficit sunt cele pe care le-a prezentat România în decembrie 2019.

PSD nu știe să citească, doar să mintă! Comisia Europeană confirmă - țintele de deficit = planul/calea de ajustare a deficitului pentru perioada 2020 - 2022 sunt cele pe care le-a prezentat România. Acesta este planul de ajustare al deficitului bugetar prezentat de Romania în Strategia Fiscal Bugetară aprobată încă din decembrie 2019 și agreat de CE: 2020= 3,6% din PIB, 2021 = 3,4% din PIB, 2022 = 2,8% din PIB”, a scris joi pe Facebook Florin Cîțu, potrivit Mediafax.

Acesta adaugă că dacă nu avea această confirmare din partea Comisiei Europene, România trebuia să reducă deficitul sub 3% în 2021.

Reacția lui Florin Cîțu vine după ce președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus că premierul desemnat „accelerează direct spre zid”, după ce Comisia Europeană a anunțat în luna februarie că are în vedere declanșarea procedurii de deficit excesiv, și că Florin Cîțu a mințit că a negociat cu Bruxellesul.

Cîțu accelerează direct spre zid! Pentru că asta înseamnă să ignori declanșarea procedurii de #deficit excesiv și, pe deasupra, să minți că ai „negociat” cu Bruxelles-ul. Comisia Europeană a spus clar: NU a primit vreun plan de la autoritățile române pentru reducerea deficitului”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Editor web: M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri