Clauze abuzive ascunse. Băncile percep comision de administrare şi modifică scadenţa creditului

Data publicării:
angajati banca

Peste 97% dintre procesele intentate băncilor care percep comisioane abuzive sunt câştigate de clienţi. Şi totuşi, instituţiile financiare găsesc alte metode ca să nu renunţe la ele. Primul este comisionul de administrare.

Un alt abuz: băncile pot modifica perioada de rambursare a creditului fără să-i anunţe pe clienţi, chiar dacă ratele au fost plătite la timp.

„Politica băncii consideră că împrumutatul se află într-o situație grea și există posibilitatea ca pe viitor acesta să nu mai poată plăti ratele”, spune avocatul Ioana Sturza.

Puţini români dau însă judecată băncile. Şi mai puţini sunt cei care doresc să devină membri ai unor asociaţii ale celor nemulţumiţi de relaţia cu creditorul. Cotizaţia pe care trebuie să o plătească este una dintre cauze. Puţini văd beneficiile de care s-ar bucura dacă n-ar mai fi singuri în lupta cu băncile.

„Sunt foarte reticenți, există procese pe rol, ce se întâmplă cu procesul meu, ar putea să fie respins”, explică avocatul Marius Coltuc.

Pentru un proces colectiv cheltuielile sunt mai mici. Pe cont propriu pot ajunge şi la 6.000 de lei, bani care pot fi pierduţi, dacă procesul nu e câştigat.

Multe persoane fac reclamaţii la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

„Avem 10 dosare pe care le-am înaintat instanței privind clauzele abuzive”, spune Marius Dunca, preşedintele ANPC.

„Dacă instanța constată existența unei clauze abuzive obligă profesionistul să elimine din contractul ascesta clauza abuzivă”, adaugă Marius Dunca.

La finalul lunii octombrie 2013, peste 11.000 de dosare erau depuse în primă instanţă la tribunalele din Capitală, spun avocaţii. Una din băncile date în judecată de clienţi a fost obligată de instanţă să plătească două milioane de euro reclamanţilor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Talentul ascuns al Mădălinei Ghenea. Ce au descoperit abia acum fanii despre românca din Italia: „Fac asta de...
Film Now
Cum arată azi nepoata lui Rose din Titanic. De 25 de ani e soția regizorului James Cameron
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Iubirile lui Brad Pitt. Starul din „F1”, povești de amor și căsnicii cu unele dintre cele mai frumoase...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online