Colapsul Venezuelei - o alegere deliberată

Ricardo Haussman Data publicării:
oameni saraci pe strada in venezuela
Oameni pe strada, in saracie extrema. Foto: Guliver/GettyImages

Pe 23 iulie, Alejandro Werner, director al Departamentului emisferei occidentale la Fondul Monetar Internațional, a anunțat că fondul se așteaptă ca inflația din Venezuela să atingă până la sfârșitul anului 1.000.000%. În aprilie, FMI anunța că PIB-ul Venezuelei urmează să fie cu 45% sub nivelul din 2013. Sunt niște cifre uluitoare. Cum și de ce s-a putut întâmpla așa ceva?

Peste un miliard de persoane ar putea ajunge în sărăcie extremă în următorii 10 ani
Foto: Guliver/GettyImages

Știința se pricepe mai bine să răspundă la întrebarea „cum” decât la întrebarea „de ce”. Gravitația explică modul în care corpurile cerești se atrag reciproc însă nu ne spune și de ce. Aceasta este o întrebare pentru metafizică. Biologia ne arată că ne îngrășăm atunci când consumăm mai multe calorii decât putem arde. Însă nu ne explică de ce. Prin înțelegerea mecanismelor care duc la anumite rezultate, putem concepe strategii care să le oprească, să le prevină, să le încurajeze sau să le depășească. Dacă eu consum mai puține calorii și fac mai multă mișcare, slăbesc.

Dar înțelegerea lui „cum” face adesea ca „de ce” să devină și mai greu de descifrat. Există atât de mulți oameni supraponderali din cauza necunoașterii, lipsei de voință, dependenței sau a unei probleme care ține de funcționarea senzațiilor de foame și de sațietate?

Laureatul premiului Nobel pentru economie, Paul Samuelson, lăuda la un moment dat macroeconomia pentru că a transformat dinozaurul antebelic într-o șopârlă postbelică. Descoperirea mecanismelor prin care apar fluctuațiile economice majore a dus la înțelegerea modului în care pot fi folosite politicile fiscale și monetare pentru a îmblânzi crizele de tipul Marii Depresiuni în care economia SUA s-a contractat cu 28,9% între 1928 și 1933.

Economiștii au fost criticați adesea pentru Marea Recesiune de după 2008, însă datorită măsurilor fiscale și monetare prompte bazate pe teoria macroeconomică, PIB-ul a scăzut în SUA cu doar 3,1%. În Europa, în ciuda deficitelor comerciale mari din unele state din sudul și estul UE și a constrângerilor monedei euro, scăderea PIB-ului a fost de sub 10% în țările cele mai afectate, precum Irlanda, Italia, Portugalia și Spania. Și aici, măsurile agresive (și controversate la acel moment) aplicate în special de Banca Centrală Europeană au ajutat la diminuarea efectelor crizei sistemului financiar global.

Cum este posibil atunci ca Venezuela să aibă o scădere a PIB-ului mult mai mare decât în cazul Marii Depresiuni, a Războiului Civil din Spania când PIB-ul a scăzut cu 29% sau a recentei crize din Grecia unde economia s-a contractat cu 26,9%? Și cum s-a putut întâmpla acest lucru simultan cu o hiperinflație care s-a mai întâlnit doar în Germania anului 1923 sau în Zimbabwe în 2008-2009?

Răspunsul este surprinzător de simplu și de ușor de înțeles. Guvernul a folosit boomul petrolier din 2004 pentru a-și aservi societatea și pentru a impune controlul statului asupra producției și pieței în timp ce se împrumuta masiv pe piețele internaționale. Chiar dacă un control de stat era în detrimentul producției, guvernul a putut să protejeze populația de consecințe prin importuri subvenționate, ceea a afectat și mai mult producția internă.

În 2013, împrumuturile excesive ale guvernului au dus la pierderea accesului țării pe piețele de capital internaționale ceea ce a declanșat recesiunea. În 2014, prețul petrolului a scăzut brusc iar nivelurile anterioare ale importurilor au devenit nesustenabile și au adâncit colapsul. Era clar în acel moment că guvernul trebuia să-și modifice abordarea. Chiar și unii membri ai administrației Președintelui Nicolás Maduro au cerut o întoarcere la politici mai prietenoase cu piața și ajutor financiar internațional. Însă guvernul lui Maduro a hotărât să înăsprească controlul discreționar asupra economiei.

De asemenea, era clar la sfârșitul lui 2015 că urmează un colaps major și chiar că se apropie foametea. Nu s-a făcut nimic. Ofertele de ajutoare umanitare au fost refuzate. Cu importurile, producția și veniturile din taxe în cădere liberă, guvernul a ales să tipărească banii necesari pentru acoperirea deficitului fiscal, declanșând astfel hiperinflația.

Dacă în cazul colapsului din Venezuela ne este clar „cum”, la întrebarea „de ce” este mai greu să răspundem. De ce, cu alternative clare la dispoziție, guvernul a ales un curs al evenimentelor cu consecințe predictibil dezastruoase, cu costuri umane atât de mari?

Există trei posibilități: ignoranța, intenția și interacțiunea strategică. Să începem cu ultima variantă. Într-un studiu din 1991, Allan Drazen și Alberto Alesina sugerau că stabilizarea economică poate fi întârziată atunci când două grupări se află într-un război de uzură. Acestea înțeleg că este necesară o ajustare dar se așteaptă ca cealaltă parte să suporte costurile. Prin tergiversare, ei comunică celeilalte grupări că sunt dispuși să îndure greutățile. Procesul continuă până când una dintre grupări capitulează și suportă costurile pentru a beneficia de pe urma ajustării. Însă, într-un regim totalitar precum cel din Venezuela, în care Cuba stabilește reformele prioritare, este greu de spus care sunt părțile prinse în războiul de uzură.

Ignoranța este o explicație neconvingătoare. Într-adevăr, guvernul nu are niciun ministru cu diplomă în economie și Maduro abia dacă și-a terminat liceul. Însă o mulțime de foști chaviști au pledat pentru o schimbare de politică într-o direcție rezonabilă. Dacă guvernul este ignorant, este pentru că așa dorește să fie.

Ne mai rămâne intenția. Guvernul a ales acest drum pentru că a simțit că este mai bun decât alternativele. Însă e greu să-ți imaginezi moduri de acțiune care ar putea avea rezultate mai proaste pentru milioane de oameni. Ne scapă oare ceva?.

Singura cale de ieșire din criză era restabilirea capacității societății de a organiza producția pe baza principiilor de piață în scopul satisfacerii nevoilor populației. Însă pentru regim acesta este un tabu. Între restabilirea mecanismelor pieței și înfometarea cetățenilor săi, regimul a ales înfometarea și și-a cumpărat prin mijloace corupte toți acoliții de care avea nevoie. Este adevărat, această catastrofă va slăbi regimul, însă societatea va fi slăbită chiar mai mult dacă regimul își va menține controlul.

Oxford English Dictionary definește „răul” (evil) ca pe ceva „care face sau intenționează să facă neplăceri cuiva”. Până la urmă, nu există o altă explicație plauzibilă pentru ce se întâmplă în Venezuela.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri