2K Telekom, firma fratelui lui Ghiță, riscă falimentul

Data publicării:
banner39

Firma a primit în ultimii ani contracte de la STS, Romatsa sau Inspecția de Stat în Construcții.

banner39

Tribunalul Prahova ar putea decide vineri falimentul firmei 2K Telekom, controlată de Alexandru Ghiță, fratele lui Sebastian Ghiţă. Tribunalul va analiza vineri cererea de declanşare a procedurii de faliment înaintată la finalul anului trecut de firma de telecomunicaţii 2K Telecom, controlată de fratele fostului deputat Sebastian Ghiţă, Alexandru Ghiţă, potrivit informaţiilor publicate pe portalul instanţelor de judecată, informează News.ro.

2K Telecom a înaintat cererea de intrare în faliment în data de 29 decembrie 2016, iar primul termen de judecată este 6 ianuarie 2017.

Compania a avut, în 2015, venituri totale de 132,5 milioane lei (29,4 milioane euro), şi avea la finalul anului trecut datorii totale de 234,2 milioane lei (52 milioane euro), active imobilizate în valoare de 176,8 milioane lei (39,3 milioane euro) şi 220 de angajaţi, potrivit raportului trimis Ministerului Finanţelor.

În august 2015, 2K Telecom a vândut licenţa 4G către grupul RCS&RDS, licenţa fiind cumpărată în 2012, în urma unei licitaţii organizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), pentru 6,6 milioane euro.

Compania a câştigat, în ultimii ani, mai multe contracte cu instituţii ale statului precum Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS) şi Romatsa, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România.

Situaţia lui Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie 2016, s-a complicat joi, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru fostul deputat.

Măsura înlocuieşte controlul judiciar pe cauţiune în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Ghiţă este căutat după ce a fost chemat la DNA Ploieşti în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.

Fostul deputat nu avea dreptul să plece din ţară fără acceptul procurorilor.

La finele anului 2015, conform celor mai recente date, operatorul telecom a înregistrat o cifră de afaceri de 95,2 milioane de lei, în scădere cu 19,6% față de 2014, iar pierderea netă a crescut de 3,8 ori, la 7,92 milioane de lei.

Operatorul avea de încasat creanțe de 33,1 milioane de lei, cu 33,3% mai puțin față de 2014, în timp ce datoriile au crescut cu 30,8%, la 234,2 milioane de lei. Alexandru Ghiță este unicul acționar al companiei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri