Acționarii Hidroelectrica vor suspendarea contractului preşedintelui Consiliului de supraveghere. Silviu Avram e inculpat pentru mită

Data publicării:
logoul hidroelectrica pe cladire

Adunarea generală a acţionarilor de la compania Hidroelectrica va propune un act adiţional la contractul de mandat al lui Silviu Răzvan AVRAM, preşedinte al Consiliului de supraveghere al Hidroelectrica, prin care acesta să fie suspendat până la finalizarea dosarului în care dl. Silviu Răzvan Avram are calitatea de inculpat, anunţă Ministerul Energiei. În cazul în care Avram refuză să semneze Actul adiţional care prevede suspendarea sa din calitatea de membru CS, poate fi revocat imediat de către AGA.

Potrivit ministerului, este vorba despre dosarul nr. 6631/2/2025 aflat pe rolul Secţiei I penale la Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect „luarea de mită (art. 289 NCP) alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 35 alin.(1) Cod penal”, care a fost constituit pe rolul instanţei în data de 21.10.2024, scrie News.ro.

„De asemenea, dl. Silviu Răzvan AVRAM este inculpat şi în dosarul nr. 6631/2/2025/a1 având ca obiect ”măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară” înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în data de 21.10.2025 şi în dosarul nr. 6631/2/2025/a1.1 având ca obiect ”verificare măsuri asiguratorii (art. 250 ind.2 Cod procedură penală)”, mai arată ministerul Energiei în comunicat.

Adunarea generală a Hidroelectrica va avea loc la data 29.05.2026. Ordinea de zi a acestei Adunări va fi suplimentată cu propunerea de suspendare.

Ministerul menţionează că, în condiţiile în care în următoarele 90 zile de la aprobarea în AGA a Actului adiţional la contractul de mandat al lui Silviu Răzvan AVRAM, nu se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă în dosarele în care Avram are calitatea de inculpat, Ministerul Energiei, în temeiul art. 2 lit.f) din Contract, poate solicita revocarea acestuia din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere ca urmare a imposibilităţii îndeplinirii atribuţiilor.

„În situaţia în care dl. Avram refuză să semneze Actul adiţional care prevede suspendarea sa din calitatea de membru CS, aprobat de către AGA, atunci, în conformitate cu prevederile art. 9, coroborat cu art. 36.3 din Contractul de mandat, el poate fi revocat imediat de către AGA ”pentru neîndeplinirea culpabilă şi nejustificată a obligaţiilor prevăzute în contractul de mandat”, se mai arată în comunicat.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul românesc care renaște la granița cu războiul. Cum a devenit un punct-cheie pentru Europa
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
„Războiului stelelor”. Sateliți militari ruși s-au apropiat de unul comercial finlandez care furnizează...
Newsweek
La ce oră intră, vineri, pensiile pe card? Cei 2.500.000 pensionari nu primesc banii în același timp
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”