Afacere românească mutată în Elveția. Antreprenor: Nu este o decizie ușoară, dar acolo primim mult sprijin din partea autorităților

Data publicării:
Simona Bișboacă dă un interviu Digi24.
România pierde în continuare oameni cu inițiativă care decid să își facă un viitor în altă parte. Exemplul de acum vine din Bihor, unde o tânără familie își mută afacerea de succes în Elveția.

România pierde în continuare oameni cu inițiativă care decid să își facă un viitor în altă parte. Exemplul de acum vine din Bihor, unde o tânără familie își mută afacerea de succes în Elveția. Pleacă cu inima strânsă din România, dar sunt conștienți că acolo șansele de dezvoltare și sprijinul pe care un antreprenor îl primește din partea statului sunt incomparabil mai mari decât ceea ce li se oferă în țară. Își duc și copiii și spun că se vor întoarce în România doar în vacanță.

Simona Bișboacă, antreprenor: Aici este locația unde vom avea mica făbricuță la început. Firmele mici sunt temelia economiei.

Simona și Nelu Bișboacă au 42 de ani, doi copii și o afacere lângă Oradea în care au investit aproape 1 milion de euro. Ea este cercetător și deține mai multe brevete de invenție, pe baza cărora a lansat pe piață câteva produse foarte căutate. De exemplu, a creat un antioxidant natural obținut din sâmburi de struguri. Împreună cu soțul a început producția în 2011, iar din 2017 deține o hală cu aparatură de ultimă generație. Acum toată producția se va muta în Elveția.

Simona Bișboacă, antreprenor: Nu este o decizie ușoară că plecăm. Practic, acolo începem de la nimic, avem know-how, știm cum se face și știm deja mulți pași pe care acum 10 ani nu-i știam. În Elveția până acum am primit mult sprijin din partea autorităților.

Cosmin Timar, fratele Simonei: Era oarecum așteptată poziția lor de a pleca din țară. Îmi pare rău că au ales să facă acest pas, dar probabil va fi un pas înainte.

Soții Bișboacă au luat decizia de a părăsi România după un lung șir de dezamăgiri. Sunt nemulțumiți de direcția în care merge lucrurile în țară, de felul în care se desfășoară proiectele de cercetare și de faptul că eticheta „Made in Romania” este un dezavantaj pentru produsele vândute de ei.

Nelu Bișboacă, antreprenor: De 20 de ani am muncit aici cu speranțe. Mai avem 20 de ani de muncă și parcă am vrea o certitudine. Am auzit de foarte multe persoane care vor să plece, de aceeași generație cu noi.

Conform datelor, 730 de mii de români cochetează cu ideea de a emigra în 2022

Simona Bișboacă antreprenor: Cercetarea la nivelul care se face în Romania este mai mult pe hârtie. La un moment dat au venit niste reprezentanți de la o renumită Universitate să facem un proiect comun: să facem antioxidanți din struguri. Și am spus: Nu vă supărați, îmi propuneți un proiect de 4-5 milioane de euro să faceți ceea ce eu deja fac de 5 ani.

În încercarea a de a schimba lucrurile în România, soții Bișboacă s-au implicat și în politică, de unde s-au retras după un eșec la alegerile locale din 2020, unde Simona a candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor.

Simona Bișboacă, antreprenor: Mi-am dat seama că nici măcar așa, chiar dacă vii cu idei bune, să ajuți comunitatea, că despre asta e vorba în politică, dacă nu sunt acceptate astfel de idei, înseamnă că nu mai există o șansă.

Îi așteaptă acum aventura vieții lor. În februarie se vor muta în Fribourg, în Elveția, unde deja au un spațiu de producție pus la dispoziție de autorități. Acolo există deja o comunitate de români, apreciată de elvețieni.

Simona Bișboacă, antreprenor: Reprezentanții de la Ministerul Economiei ne-au spus că există această comunitate, încă nu am ajuns să-i cunoaștem, dar ne-au spus că sunt toți persoane cu înalte calificări.

Plecarea soților Bișboacă din țară confirmă un studiu recent efectuat de Rethink România. Conform datelor, 730 de mii de români cochetează cu ideea de a emigra în 2022.

Reporter Bogdan Băcilă / Operator: Constantin Gheorghiță

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate