Alro curtează industria aeronautică

Data publicării:
Airbus-HAM_Halle260

Alro negociază cu marii producători auto şi din industria aviatică, pentru livrări de aluminiu.

Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (excluzând Rusia şi Peninsula Scandinavă), negociază cu marii producători auto şi din industria aviatică pentru livrări de aluminiu, a declarat joi Gheorghe Dobra, director general al Alro, potrivit News.ro.

De altfel, Alro Slatina a anunţat în august 2016 că Airbus, cel mai important producător european de aeronave, a selectat Alro drept furnizor de aluminiu, acordul fiind încheiat pe o perioadă de mai mulţi ani, începând cu 2017.

”Alro livrează deja către Airbus produse din aluminiu atât pentru avioane civile, cât şi avioane militare. Însă vrem să ne extindem livrările în sectorul aeronautic, dar şi în cel auto. În prezent purtăm discuţii cu marii producători auto şi cu cei din industria aviatică în acest sens”, a declarat Gheorghe Dobra, director general al Alro.

Alro a investit 70 milioane de dolari în trei-patru ani, ca să poată livra produse în industria aeronautică.

”Producătorii de maşini se orientează tot mai mult spre aluminiu pentru a reduce greutatea vehiculelor, ca răspuns la cerinţele stringente privind eficienţa consumului de combustibil. Această tendinţă poate spori vânzările fabricanţilor de metale care au dezvoltat aliaje de aluminiu ce sunt mai puternice decât oţelul şi cântăresc doar o treime din greutatea acestuia”, afirmă Dobra.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri