Business Club. Tot mai mulţi angajaţi plătiţi de companii să locuiască aproape de serviciu

Data actualizării: Data publicării:
angajati multinationale corporatii

Astfel de stimulente ar fi utile şi în afara Statelor Unite. În Bucureşti, de exemplu, unde companiile mari îşi au birourile în cartierele scumpe, iar la orele de vârf angajaţii fac chiar şi o oră până la serviciu.

Companiile IT au diverse strategii prin care îi conving pe angajaţi să se mute cât mai aproape de birou. Cine lucreaza la Facebook primeşte câteva mii de euro dacă îşi închiriază sau îşi cumpără un apartament la cel mult 15 kilometri de sediul din California.

Potrivit Wall Street Journal, compania le oferă chiar şi consultanţă imobiliară angajaţilor astfel încât să găsească cele mai bune oferte. Addepar, un producător de softuri financiare din New York, le subvenţionează cu 300 de dolari pe lună chiriile salariaţilor care locuiesc în apropierea birourilor. Aceeaşi sumă o primesc şi cei care au un credit ipotecar pentru un apartament cumpărat în zonă.

Un studiu realizat de Gallup arată că stresul şi riscul de obezitate cresc proporţional cu timpul petrecut în trafic în drum spre serviciu. Iar o analiză realizată de Evolv în 2013, arată că angajaţii care locuiesc suficient de aproape de locul de munca stau cu 20% mai mult la birou.

Dar, cu cât o companie este mai mare, cu atât are sediul într-un cartier mai bun. Nu doar în Statele Unite, ci peste tot în lume.

În Bucureşti, de exemplu, multinaţionalele sunt concentrate în centrul şi în nordul oraşului. Acolo sunt şi cele mai scumpe apartamente. De exemplu, în Pipera, care devine un pol al corporaţiilor, chiria unui apartament cu două camere se ridică la aproximativ 350 de euro pe lună.

În Drumul Taberei acelaşi tip de apartament poate fi închiriat şi cu 100 de euro mai puţin. În funcţie de trafic distanţa dintre cele două cartiere aflate poate fi parcursă chiar şi într-o ora.

Mai mult plătesc şi corporatiştii care îşi cumpără o locuinţă aproape de serviciu. Cele mai recente date HomeFinders arată că un apartament cu două camere în jumătatea nordică a Bucureştiului costă în medie 58.000 de euro, cu 13.000 de euro mai mult decât în cartierele sudice.

Iar Bucureştiul nu are fluctuaţiile extreme de preţuri din New York sau Silicon Valley. Companiile IT sunt conştiente că angajaţii lor nu şi-ar permite în mod normal o locuinţă aproape de serviciu.

De aceea au fost introduse programele de subvenţionare a chiriei şi ratei la banca. Însă nu toate corporaţiile sunt atât de generoase.

Site-ul de recenzii Yelp a concediat de curând o angajată care s-a plâns într-o scrisoare deschisă că 80% din salariul ei se duce pe chirie. Însă decizia nu a facut decât să aprindă şi mai mult dezbaterile privind salariile angajaţilor începători. Mai ales ca, prin simpla lor prezenţă într-o zonă, marile companii declanşează o scumpire a locuinţelor de acolo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri