Constructorii de autostrăzi, filați cu dronele

Data actualizării: Data publicării:
drone1-1140x641

Compania Naţională de Drumuri vrea să cumpere drone pentru a supraveghea şantierele autostrăzilor. Astfel, crede compania, vor fi construite mai multe autostrăzi.

Oficialii români se plâng de cum lucrează constructorii. Ministrul Transporturilor spune că, în vizitele neanunţate pe şantiere, a descoperit că de multe ori muncitorii erau în pauză.

„Când am făcut vizite inopinate pe șantiere care sunt în apropierea Bucureștiului, cum ar fi șoseaua de centură, am găsit persoane din cadrul companiei care lucrau pe tronsonul respectiv și care erau în pauză de masă. Le-am spus să-mi comunice programul lor ca să știu și eu de pauză pe care îl au ca să nu-i mai deranjez”, spune ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Drona este un element de supracontrol pe care intentionăm să-l facem, am demarat procedura, probabil ca în luna iunie o sa finalizăm procedura. O să fie în jur de două drone, ne gândim într-o prima fază”, expune planul Ștefan Ioniță, director general al Companiei Naționale de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri